„Până la capătul pământului” de David Grossman

iun. 1st, 2012 | By | Category: Postcard

Sâmbătă, ora 17:00, la standul Polirom şi Cartea Românească din cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2012, va avea loc lansarea volumului „Până la capătul pământului” de David Grossman, colecţia „Biblioteca Polirom. Proză XXI”, Editura Polirom. Prezintă: Cristian Teodorescu, Radu Pavel Gheo, Bogdan-Alexandru Stănescu. Moderator: Claudia Fitcoschi.

Considerat drept „cartea anului 2011” în Franţa de către criticii de la prestigioasa revista LIRE şi recompensat cu Medicis Etranger, Până la capătul pământului (traducere din limba ebraică de Ioana Petridean) este unul dintre cele mai apreciate romane-manifest contemporane împotriva războiului.
Mai mult, însăşi istoria scrierii acestui roman are în spate o poveste cutremurătoare: în timp ce David Grossman lucra la roman, dezvoltând povestea Orei, o mamă israeliană terorizată de gândul că fiul său, Ofer, ar putea muri în razboi, însuşi fiul prozatorului, Uri, moare în cel de-al doilea război din Liban, fiind ucis de o rachetă lansată de Hezbollah. Astfel, romanul “Până la capătul pământului” devine şi o formă de terapie pentru tatăl-scriitor. În 2010, cartea i-a adus lui David Grossman Premiul Păcii oferit de Uniunea Librarilor Germani, una din cele mai importante distincţii culturale ale Germaniei.

Număr de vizualizări :907


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro