spot_img

Scriitoarea Marta Petreu şi criticul literar Daniel Cristea-Enache, invitaţi la Festivalul Primului Roman

În perioada 31 mai – 3 iunie 2012, în oraşul Chambéry din Franţa are loc Festivalul Primului Roman, ediţia a 25-a. Invitaţii români de anul acesta sunt scriitoarea Marta Petreu (care a debutat în 2011 în seria de autor de la Polirom cu romanul „Acasă, pe câmpia Armaghedonului”) şi criticul literar Daniel Cristea-Enache (care va prezenta publicului francez situaţia romanului de debut pe piaţa romanească de carte). Selecţia română din cadrul Festivalului francez a fost realizată de către Institutul francez Iaşi (www.institutfrancais-roumanie.com).


Ediţiile anterioare au lansat nume celebre astăzi ale literelor franceze, au exprimat deschiderea organizatorilor către alte literaturi decît cele franceze sau francofone, au adunat experinţe şi cifre care vorbesc de la sine: o reţea de cititori de toate vîrstele de peste 3.000 de persoane, 7 parteneri europeni (Italia, Spania, România, Germania, Marea Britanie, Belgia şi Portugalia), sute de autori care au trecut la începutul carierei prin Chambéry, atunci cînd prea puţini le bănuiau viitorul parcurs (printre care Michel Houellebecq, Christine Angot, Amélie Nothomb, Muriel Barbery, Laurent Gaudé etc.). Particularitatea evenimentului este dată şi de faptul că cititorii sunt cei care îi invită pe autori la Festival.

Datorită Festivalului Primului Roman din Chambéry-Savoie, mii de persoane au ocazia de a se lansa cu pasiune în lectura romanelor de debut şi în descoperirea de noi talente, contribuind în felul acesta activ şi original la promovarea literaturii contemporane. De cîţiva ani deja, Festivalul a pătruns şi în Italia, Spania, Germania, România, Marea Britanie, Belgia şi Portugalia, propunînd descoperirea literaturii acestor ţări prin intermediul lecturii romanelor de debut în limba de origine. Cititorii participă la o experienţă unică: citesc şi selectează romane de debut în italiană, spaniolă, germană, română, engleză şi portugheză, participînd astfel la dinamica Festivalului şi aducînd o deschidere preţioasă şi apreciată către alte limbi, alte culturi, alţi autori.

România s-a alăturat acestei dinamici (prin intermediul Institutului francez Iaşi): pe de o parte, cititori din regiunea Alpilor francezi, Lyon şi Paris (Franţa), dar şi din Torino (Italia) descoperă în limba de origine romane de debut româneşti (urmărind o listă a celor mai recente debuturi în roman, realizată de IF Iaşi) şi se întîlnesc cu autorul preferat cu ocazia Festivalului de la Chambéry. Pe de altă parte, Institutul francez Iaşi organizează în România (deocamdată la Iaşi şi Suceava) grupuri de lectură în franceză şi votează autorii preferaţi (urmărindu-se, de această dată, selecţia realizată de către partenerii de la Chambéry).

Parteneriatul a început acum doi ani, iar în urma acestuia, un prim romancier debutant a fost invitat în 2011 la ediţia a 24-a a Festivalului francez. Este vorba despre Corina Sabau cu al său roman de debut Blocul 29, apartamentul 1. Anul acesta, preferata publicului cititor din Franţa şi Italia a fost Marta Petreu (Acasă, pe cîmpia Armaghedonului), care va fi prezentă la Chambéry între 31 mai şi 3 iunie.
Festivalul Primului Roman de la Chambéry este singura structură din Franţa care îşi propune descoperirea şi promovarea romanelor de debut francofone şi europene prin intermediul lecturii în limba de origine. Particularitatea este aceea că cititorii au un rol activ în programarea festivalului, oferindu-i, ediţie după ediţie, de 24 de ani încoace, o identitate aparte.

În cadrul reţelei de cititori, mai multe sute de tineri (liceeni şi studenţi) participă la dinamica festivalului de la Chambéry, luînd parte la dezbateri, întîlnindu-şi autorii preferaţi şi intrînd în contact cu ei prin intermediul unor, deseori, savuroase schimburi epistolare (care sunt mai apoi selectate şi citite în timpul Festivalului, în prezenţa scriitorilor).

O altă particularitate este programul „Donatorii de voce”, dezvoltat în urmă cu cîţiva ani de către organizatori. Prin acesta, romanele aflate în lectură sunt înregistrate în format audio, materiale de care beneficiază mai apoi persoanele cu deficienţe de văz. De altfel, programul festivalului poate fi consultat şi în alfabetul Braille.
Odată cu ediţia de anul acesta va fi lansat şi proiectul electronic inovant Alphalire – unic în Franţa, acestă platformă electronică de lectură pe web are ca principiu descoperirea şi schimbul de impresii asupra romanelor de debut în variantă electronică. Şi aceasta este o alta manieră de a participa la Festivalul Primului Roman.
Partener al evenimentului : Agentia de Carte

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508