Artiştii emeriţi ucraineni Natalia Matsak şi Denys Nedak, pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara

apr. 17th, 2012 | By | Category: Postcard

Teatrul Municipal de Operă şi Balet din Kiev prezintă luni, 14 mai 2012, de la ora 19:00, pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara, baletul în trei acte „Don Quixote”, pe muzica lui Ludwig Minkus, pe un libret de Marius Petipa, inspirat de romanul lui Cervantes, „Don Quijote de la Mancha”. Un spectacol ai cărui protagonişti sunt artişti emeriţi din Ucraina: Natalia Matsak şi Denys Nedak, prim-solişti ai Operei Naţionale din Kiev. Coregrafia este semnată de M. Petipa, O.Gorskii şi V. Litvinov, iar scenografia este creată de Liudmila Nagorna.


Turneul la Timişoara al teatrului de balet din Kiev este realizat de Spectacles Art şi Zetia Organisation din Elveţia, instituţie care se ocupă, de peste 15 ani, cu organizarea şi promovarea unor evenimente artistice de anvergură, deopotrivă în estul şi în vestul Europei.

„România este împânzită de afişe mincinoase care anunţă false evenimente, turnee inexistente sau distribuţii fără acoperire. Este un femomen grav care, din păcate, induce confuzie şi dezamăgire în rândul spectatorilor. Încercăm să contracarăm această tendinţă, oferind o capodoperă a baletului clasic, într-o montare care s-a impus pe marile scene, cu un colectiv de artişti aparţinând de drept elitei mondiale. Credem că publicul timişorean, care a probat întotdeauna inteligenţă, cultură, fler, va alege fără dubiu o veritabilă perlă a spectacolului de balet, un eveniment autentic”, a declarat Tamara Zetia, manager de turneu.

Natalia Matsak şi Denys Nedak sunt nume binecunoscute iubitorilor baletului clasic şi preţioase atuuri ale acestui spectacol. Natalia Matsak, interpreta rolului Quiteria, a început studiile de balet la 4 ani, iar astăzi este prim-balerină a Operei Naţionale din Kiev. Tânăra stea a baletului ucrainean a dansat în săli arhipline de pe tot mapamondul, fascinând publicul cu expresivitatea, creativitatea şi puritatea interpretărilor ei. Denys Nedak (Basilio) este, la rându-i, un performer al dansului clasic, în fulminantă ascensiune artistică inernaţională. Cei doi au cucerit premii importante în concursuri prestigioase. Alături de ei, dansează reputaţi balerini Teatrului Municipial din Kiev, solişti fiind Alexandr Dushacov în rolul titular, Alexandr Lipets (Sancho Panza), Semen Miroshnik (Lorenzo), Mihail Sineavskyi (Espado). Publicul timişorean va avea plăcerea să îi revadă pe Tatyana Tsygancova (acum în ipostaza Dansatoarei din stradă) şi pe Konstantin Vinovoi (în rolul Camacho), furtunos aplaudaţi în această stagiune în spectacol „Lacul lebedelor”, un alt memorabil eveniment marca Zetia&Spectacles Art.

Număr de vizualizări :1178


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro