Antologia „Ce poţi face cu două cuvinte”, coordonată de Liviu Papadima, lansată la Librăria Bastilia

apr. 22nd, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 25 aprilie 2012, ora 18:00, la Librăria Bastilia (Piaţa Romană nr. 5, Bucureşti), va avea loc lansarea antologiei „Ce poţi face cu două cuvinte”, coordonată de Liviu Papadima, Editura Art. Vor participa: Liviu Papadima, coordonatorul volumului, Florentina Sâmihăian, coordonatoarea colecţiei Cărţile mele, Irina Dobrescu, ilustratoarea volumului, şi Adina Popescu, Simona Popescu, Dan Sociu, Dan Stanciu, Grete Tartler, Florin Bican, Florin Dumitrescu, Matei Florian, Laura Grünberg, Ioana Nicolaie, Robert Şerban, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Fanny Chartres, Adela Greceanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Doina Ruşti, autorii care semnează în antologie.

„Cum se fac poveştile?
Din cuvinte, cum altcumva?! Bine-bine, dar din cuvinte se mai face şi tema pentru acasă la chimie, şi cartea de bucate a mamei – chit că mai are şi poze – şi nota de plată la telefon – aoleu, aia are şi cifre! Ce se pune în cuvinte, ca să iasă din ele poveste?
Zău dacă ştiu. Le-ar trebui, cred, ceva care să le încălzească şi să le înmoaie un pic. De unul singur, un cuvânt e morocănos şi ursuz. Se uită la tine ponciş şi-ţi mârâie înfundat: «Eu atât am avut de zis!»
Şi când sunt mai multe laolaltă?
Vezi, aici se încurcă treaba. Dacă le-nşiri ca soldăţeii la paradă sau dacă te strădui să-l pui pe fiecare la locul lui, ca elevii care-şi ştiu fiecare locul în bancă, or să se bucure, ce-i drept, de vecină tate şi-o să le mai treacă mofluzeala. S-ar putea chiar să-ţi zâmbească, ca vânzătorul de la dugheana din colţ, care te întreabă întotdeauna după ce îţi dă ce ai cerut: «Mai doriţi şi altceva?» Să nu te-apuci însă, cu niciun chip, să le răspunzi că habar n-ai ce vrei! Dacă vrei o poveste, dacă vrei ceea ce nu ştii şi nu poţi şti că vrei, lasă-le mai bine să spună ele ce au de spus.” (Liviu Papadima)

Număr de vizualizări :815


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro