Ministrul Culturii a semnat dosare de candidatură pentru Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii

mart. 29th, 2012 | By | Category: Eveniment

Biroul de presă al MCPN a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro un comunicat de presă conform căruia, la începutul acestei săptămâni, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, domnul Kelemen Hunor, a semnat documentele prin care România a înaintat către Secretariatul Convenţiei UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial trei dosare de candidatură pentru Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii. Redăm integral comunicatul:

„Cele trei dosare de candidatură pentru Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii se referă la:
Colindatul de ceată bărbătească în România şi Republica Moldova, dosar întocmit în comun de România şi Republica Moldova;
-Pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc;
-Pelerinajul de la Mănăstirea Moisei cu ocazia sărbătorii de Sfânta Marie Mare (Adormirea Maicii Domnului).

Întocmirea celor trei dosare este rezultatul unei munci asidue şi dedicate a mai multor colective de specialişti, o muncă derulată pe parcursul ultimilor ani, ministrul mulţumind tuturor celor implicaţi în acest proiect.
Demersul se înscrie în efortul MCPN de intensificare a conectării României la schimburile culturale mondiale şi a prezenţei active a ţării noastre în forurile culturale internaţionale.

Lista patrimoniului cultural imaterial al umanitaţii UNESCO a fost alcătuită oficial în 2008, potrivit unei Convenţii pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, încheiata la Paris, la 17 octombrie 2003. Lista numară în prezent 166 de opere din 76 de ţări. Patrimoniul Cultural Imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natura şi la univers, tehnici legate de meştesuguri tradiţionale.
Până în prezent, România este prezentă pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţiii UNESCO cu Ritualul Caluşului, inclus la 25 noiembrie 2005, şi cu Doina, acceptată în 2 octombrie 2009.”

Număr de vizualizări :716


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro