“Toată lumea din familia noastră” de Radu Jude, din 6 aprilie pe marile ecrane

mart. 14th, 2012 | By | Category: Eveniment

“Toată lumea din familia noastră”, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Radu Jude,  va avea premiera pe marile ecrane luna viitoare, pe 6 aprilie 2012. În perioada 6-12 aprilie, filmul va putea fi vizionat în cinematografele din București, Constanța, Oradea și Cluj. “Toată lumea din familia noastră” va fi proiectat în avanpremieră în România la Festivalul Internațional de Film București, unde face parte din competiția oficială. Scenariul este semnat de Radu Jude și Corina Sabău, autoarea romanului “Bloc 29, apartamentul 1”, Editura Polirom, 2009.

Pelicula a avut premiera mondială luna trecută la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, în secțiunea Forum și a fost singurul lungmetraj românesc din programul Berlinale din acest an. Aceasta a fost cea de-a doua participare a lui Radu Jude la Berlin, după ce în 2009 lungmetrajul său de debut, “Cea mai fericită fată din lume”, a câștigat Premiul C.I.C.A.E, acordat de Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă.

“Toată lumea din familia noastră” tratează cu umor povestea tristă a unui tată şi a fiicei lui, care vor să petreacă împreună o vacanţă ca-n rai, însă deocamdată sînt prinşi în iadul relaţiilor de familie de pe pămînt. Filmul îi are în rolurile principale pe Șerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Gabriel Spahiu, Mihaela Sîrbu și cu apariția extraordinară a cunoscuților actori Tamara Buciuceanu-Botez,  Stela Popescu și Alexandru Arșinel.

Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor câștigătoare a numeroase premii, “Lampa cu căciulă” și “Alexandra” . Lungmetrajul său de debut, “Cea mai fericită fată din lume”, a câștigat  premiul FIPRESCI la Sofia IFF și IndieLisboa IFF, premiul Golden Tower – Palic European IFF și Award Cine-Ecole – ACID Program Cannes și a fost selecționat în peste 60 de festivaluri de film.
“Toată lumea din familia noastră” a fost dezvoltat în cadrul CineLink  (Festivalul de Film de la Sarajevo) și CrossRoads (Co-Production Forum, organizat de Thessaloniki International Film Festival) iar la Sofia Meetings a fost premiat cu Best Pitch Award. Proiectul este susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Eurimages, HBO România, Teleclub și City Cinema.
Filmul este o producție Hi Film, în coproducție cu Circe Films (Olanda) și Abis Studio (România).

Număr de vizualizări :967


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro