Volumul “Blues pentru cai verzi” de Letiţia Ilea, în limba franceză

feb. 15th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Editura franceză Le corridor bleu a publicat volumul de poeme “Blues pentru cai verzi” de Letiţia Ilea (Cartea Românească, 2010), traducere de Fanny Chartres. Fondată în 1997 de către Charles-Mézence Briseul, editura Le corridor bleu este interesată – în principal – de publicarea cărţilor de poezie contemporană, franceză şi nu numai.

„Mai întâi furioasă, apoi deceptivă şi la urmă blazată, dar întotdeauna într-o scriitură francă, de acută autenticitate a stărilor, zice Ion Pop (în prefaţa la O persoană serioasă, Limes, 2004) că ar fi dialectica paşilor făcuţi de Letiţia Ilea în primele sale trei cărţi. Ei bine, Blues pentru cai verzi, deşi nu e o sinteză, le adună pe toate trei şi le sublimează/le comprimă într-o stare de pustiu existenţial atât de concret haşurat încât conturează una din cele mai deprimate – şi deprimante – viziuni din poezia noastră actuală. Dacă sunt, azi, poeţi bacovieni, Letiţia Ilea e primul dintre ei. Şi e primul pentru că ajunge la neantul existenţial bacovian fără recurs la intertextualisme. Blues pentru cai verzi e un exerciţiu de exorcizare a acestui pustiu total, pustiu ce videază nu doar viaţa, ci şi moartea. Nu e o carte de citit. ” (Al. Cistelecan)

Letiţia Ilea, poetă şi traducătoare, s-a născut la 3 iulie 1967 la Cluj-Napoca, România. Absolventă a Facultăţii de Filologie din Cluj-Napoca, secţia franceză-română (1989). De la debutul său cu poezie în 1984, a publicat poeme, cronică literară, interviuri şi traduceri în majoritatea revistelor literare din România. Din 2002 este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A participat în 2005 la festivalul Belles Étrangères – Roumanie, precum şi la colocviul L’Invention du Livre organizat de Casa Scriitorilor şi Traducătorilor străini din Saint-Nazaire. În 2006 a fost invitata festivalului Francofffonies (Paris). A primit opt premii literare în România pentru poezie şi traduceri şi un premiu de poezie în Franţa (premiul Jean Malrieu, aprilie 2007).

Număr de vizualizări :564


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro