Prof. Hristoforos Haralampakis susţine conferinţa „Limba lui Yorgos Seferis şi Odysseas Elytis”

feb. 20th, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 23 februarie 2012, ora 18.00, în Amfiteatrul Haşdeu al Facultății de Litere (str. Edgar Quinet 5-7, etaj II, Bucureşti), va avea loc onferinţa cu titlul „Limba lui Yorgos Seferis şi Odysseas Elytis”, susţinută de Hristoforos Haralampakis, profesor la Universitatea din Atena. Conferinţa va fi prezentată în limba greacă şi va fi tradusă în română. Evenimentul este organizat de Departamentul de Filologie Clasică şi Studii Neoelene cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Eleno-Române şi al Fundaţiei Grigoriade.

Profesorul Hristoforos Haralampakis de la Universitatea din Atena va vorbi despre limba folosită de poeţii greci Yorgos Seferis şi Odysseas Elytis, laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură în anii 1963 şi, respectiv, 1979. Într-o expunere concentrată, profesorul Haralampakis, autor al mai multor monografii şi studii dedicate celor doi, va oferi publicului român o imagine de ansamblu a contribuţiei lui Seferis şi Elytis la evoluţia liricii greceşti şi universale, revelând totodată secretele reuşitei lor stilistice.

Yorgos Seferis (1900-1971) este autorul unei poezii sobre, esenţializate în care se topesc într-un tot organic filonul mitologic, cel istoric şi experienţele personale, pentru a oferi un răspuns la problemele eterne ale omului, în vreme ce

Odysseas Elytis (1911-1996) a transplantat pe teren grecesc suprarealismul, trecându-l prin filtrul tradiţiei poetice milenare greceşti şi îmbogăţindu-l cu luminozitatea Mării Egee.
Autorul unei opere impresionante (peste 280 de publicaţii – volume, studii, articole etc.) profesorul Hristoforos Haralampakis a acoperit în cercetările sale domenii variate precum lingvistica teoretică, terminologia lingvistică, istoria limbii greceşti, dialectologia greacă antică şi modernă, lexicografia electronică, relaţia dintre limbă şi literatură, limba utilizată în învăţământ etc.

Număr de vizualizări :605


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro