“Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii” de Adina Diniţoiu, lansat la Clubul Ţăranului

ian. 23rd, 2012 | By | Category: Agenda de carte

Miercuri, 25 ianuarie 2012, ora 18:00, la Clubul Ţăranului (Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti), va avea loc lansarea volumului “Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii” de Adina Diniţoiu, Editura Tracus Arte. Volumul va fi prezentat de Paul Cornea, Mircea Martin, Vasile Ernu. Moderator: Cosmin Perţa.

„Asumându-şi mai degrabă riscul de a plictisi prin stăruinţă decât pe cel de a rămâne lacunară, fără ifose eseistice, dar şi fără asezonări compilative, asociindu-se unor interpreţi ai operei, dar delimitându-se tranşant de alţii, Adina Diniţoiu a realizat prin cartea de faţă un studiu de referinţă al operei lui Mircea Nedelciu, o veritabilă expertiză.”, a scris Paul Cornea.

Număr de vizualizări :770


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro