„VEDERE deASUPRA LUMII”, un proiect expoziţional de Gabriel Manolescu

dec. 9th, 2011 | By | Category: Eveniment

Luni, 12 decembrie 2011, ora 19.00, la Grand Café Galleron (strada Nicolae Golescu nr. 18A, Bucureşti), va avea loc vernisajul expoziţiei de grafică „VEDERE deASUPRA LUMII” semnată de Gabriel Manolescu. Invitatul de onoare al artistului, cel ce va deschide oficial expoziţia, este scriitorul şi criticul de artă Corneliu Ostahie. Evenimentul este organizat de Synchro Art.

Desenele lui Gabriel Manolescu par a avea ca materie primă rigoarea liniilor, pe care creaturile sale fantastice, paradoxal, o contrazic şi o confirmă, în acelaşi timp.

De altfel, de la proiectarea de maşini şi utilaje, la designul de interior şi amenajări spectaculoase, parcursul profesional al lui Gabriel Manolescu a reflectat preocuparea sa pentru rigoare şi imaginaţie, împlinită, constant, în pasiunea pentru grafică.

Lucrările lui de grafică alb-negru sau color – prezente, de-a lungul anilor, în diferite expoziţii de grup din ţară şi din străinătate, numeroase dintre ele găsindu-se azi în colecţii particulare din România, Belgia, Franţa, Portugalia, Germania sau Statele Unite – sunt tot atâtea proiecte în care “produsul”, fie el o floare, o pasăre, un balon, un peisaj, un chip, ori un oraş halucinant văzut din cer, funcţionează. Priveşti şi îţi este clar că, deşi nebuneşti, ireale, toate sunt palpabile, pe toate le simţi respirând, deplasându-se, mirosind, luminând, zburând.

Şi nu mai ştii dacă fantezia a simţit nevoia de rigoare pentru a se automodela în forme “acceptabile” percepţiei comune, sau rigoarea însaşi, sătulă de obscuritatea cuminţeniei, a căutat structuri noi pentru a continua să existe.

De fapt, nu are nici o importanţă, atâta vreme cât primeşti în dar o poveste neştiută a lumii pe care credeai că o cunoşti.

Iubitorii de artă vor putea admira lucrările ce vor fi expuse la Grand Cafe Galleron, în perioada 12 decembrie 2011-12 februarie 2012, zilnic între orele 9.00-24.00. (mai multe detalii despre eveniment la www.grandcafegalleron.ro)

Număr de vizualizări :1827


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro