Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), ediţia a IV-a

dec. 4th, 2011 | By | Category: Eveniment

În perioada 7-9 decembrie 2011, la Muzeului Ţăranului Român/ Clubul Ţăranului din Bucureşti, va avea loc cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), un proiect independent, iniţiat şi coordonat de Oana Boca, Vasile Ernu şi Bogdan-Alexandru Stănescu. Tema din acest an este “Ţara adoptivă”. Evenimentul va debuta miercuri, 7 decembrie 2011, cu un cuvânt de deschidere al preşedintelui FILB, Bogdan-Alexandru Stănescu, un cuvânt-înainte al directorului Centrului Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român, Catrinel Pleşu, precum şi cu un cuvânt-înainte al reprezentantului British Council- Alis Vasile, Arts Projects Manager.


De la ora 18:00, FILB va găzdui un dialog între scriitorii Paul Bailey şi Mircea Cărtărescu, moderator: criticul literar Marius Chivu. Totodată, Paul Bailey va susţine o lectură dintr-un roman inedit, în limba engleză.

Joi, 8 decembrie 2011, ora 18:00, în cea de-a doua seară a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB), alături de cei doi invitaţi din străinătate, Roman Simić (Croaţia) şi Declan Meade (Irlanda), va fi prezentă Lavinia Branişte (România), scriitoarea care a debutat anul acesta în proză, la Casa de Pariuri Literare.
Vor susţine lecturi: Roman Simić – din povestirea “Vulpi” (traducere din limba croată de Octavia Nedelcu) şi Lavinia Branişte, din volumul “Cinci minute pe zi”. Totodată,  invitaţii serii vor analiza importanţa prozei scurte în economia editorială, precum şi cea a festivalurilor literare în difuzarea literaturilor emergente.

Vineri, 9 decembrie 2011, ora 18:00, vor fi invitaţi: Georgi Gospodinov (Bulgaria), Jean Mattern (Franţa), precum şi scriitorii din România şi Republica Moldova: Adina Rosetti şi Mihail Vakulovski. Moderator: Ana Chiriţoiu.
Vor citi: Georgi Gospodinov – din cartea “Un roman natural” (Editura Cartier, 2011, traducere din limba bulgară de Cătălina Puiu), Jean Mattern – din romanul “Lapte şi miere” (Editura Polirom, 2011, traducere din limba franceză de Anca Băicoianu), Adina Rosetti din romanul “Deadline” (Curtea Veche Publishing, 2010), iar Mihail Vakulovski din romanul “Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău. Rockman” (Editura Cartea Românească, 2011).

Mai multe informaţii la pagina web: http://www.filb.ro/

Număr de vizualizări :1316


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro