Seară de jazz şi poezie la Teatrul Masca

nov. 8th, 2011 | By | Category: Eveniment

Miercuri, 9 noiembrie 2011, de la ore 19.00, la Teatrul Masca (Bd. Uverturii, nr. 70-72), va avea loc o seară de muzică şi poezie: “Omul şi albina sa”, cu  Eduard Jak Neumann (pian şi saxofon) şi Michael Acker (contrabas). Cei doi artiști vor adduce, în premieră, iubitorilor de muzică și literatură spectacolul  ,,OMUL şi ALBINA SA,, – 3 instrumente, 7 vise şi vreo 40.000 de ani.

,, Primul sunet al deşteptătorului mă doare, am încercat multe sonerii şi în cele din urmă am ajuns să mă trezesc când mă trezesc şi gata îmbrăcat, îl fac să sune, aşa sună cel mai bine. O chitară îşi trimite vocea peste tot. Odată, zeii îşi încredinţau ei liniştea. Sclavii  sub ferestre de piatră ştergând spadele de sânge, cutia pandorei a schimbat totul, omul intră în teatru, are cuţit şi arată a pirat, se suie în corabie plin de  siguranţă. Odată ai văzut marea şi îţi aminteşti sunetul unui instrument  necunoscut cu detalii imposibile care rămân atât de mult încât  trebuie să ţi le reaminteşti şi încerci, încerci….. ,, (fragment din spectacol)

Număr de vizualizări :789


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro