„Kotroceni/Cotroceni”, expoziţie de fotografie semnată Daniel Crăciun

nov. 16th, 2011 | By | Category: Eveniment

Joi, 17 noiembrie 2011, de la ora 19.00, la Arts Concept Café va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Kotroceni/Cotroceni” a artistului Daniel Crăciun. Expoziţia poate fi vizitată până joi, 15 decembrie 2011, zilnic între orele 10.00-23.00. Deasemenea, va fi prezentat şi albumul de pictură postum al maestrului Eugen Crăciun, volumul 2, recent ieşit din tipografie.

„Cotroceni /Kotroceni e şi un motiv de inspiraţie. Este un cartier, o stare retro actuală. Este sediu al puterii în Romania, că vorbim de regi sau preşedinţi. Este rezidenţialul, dar şi sensul unei categorii de aşa numiţi „boieri„ bucureşteni-cum se zice, care locuiesc zona demult şi care au fost doar rareori boieri, cât despre ce a mai ramas, cu greu mai poate fi vorba. Destui sunt mai degrabă „kotroceni„, dacă ne referim la graiul şi snobismul lor de acum. Este un areal arhitectonic cu şarm şi specific în Bucureşti, la care cu excepţia centrului sau a zonei Floreasca-Herăstrau, cu greu mai poate concura altul în ţărişoara noastră. Dar şi o zonă care deşi considerată de top, are o plictiseală şi o rutină demne de cauze mai bune. Însă în ea şi în imediata sa învecinare sunt instituţii importante, câteva simboluri – militare, culturale (Opera ), religioase sau universitar-ştiinţifice ca celebra gradină botanică şi cateva parcuri cu stil. De aceea tratarea subiectului în viziunea mea fotografică este o raportare duală; pe de o parte un acroche liric-elogiativ, pe de altă parte altul ludic-ironic. În fond într-o limbă şi ortografie adesea deformate, care chiar adesea se oficializeaza,de ce nu aş folosi acest termen pentru cartierul în care aproape de când m-am născut, trăiesc şi creez? Poate e bine ca vecinătatea să n-o luăm mai mereu în serios,daca vrem să-i rămânem realmente ataşaţi. Peisajul, detaliul, cropul sunt genurile, motivele specifice.
Raportarea foto se produce în demersul meu în cheie realist-poetică, plasticismul e adesea acuzat, demonstrativ, parcă retoric. Culoarea se leagă de tonul local, dar îl sublimează. Într-un anume sens lucrul cu lumina în fotografia digitală pe care o practic, a utilizat prelucrari succesive, retuşuri, chiar retractări la nivel de încadrare sau contraste, tonuri şi sharf.
Pe de altă parte în fotografiile cu un anume caracter ludic sau critic, evidenţiez aceste atitudini de raportare, prin utilizarea efectului psihedelic, comic-aluziv sau chiar dark, pentru un anume dramatism. În definitiv şi ceva frumos, rafinat standardizat şi rezidenţial are partea sa de dramă, de perisabil şi nereguli. Şi aici avem ceva şanţuri şi gropi, ceva dezordini (a se vedea două mici garduri căzute de mult, nerezolvate de nimeni) sau corupţie, abuzuri sau ilegalităţi arhitectonice şi greşeli urbane, sau arbori în paragină. Fotografiile ce alternează observaţii asupra aspectelor pozitive sau nu ale acestui areal „ k(c)otrocenian„ aduc în plasarea fotografiilor în expoziţie, motive şi subiecte relativ bine departajate, palierizate. Aduc tot pentru raport şi câteva fotografii cu subiect din alte zone din Bucureşti. Spaţiul pe două etaje a unei vile specifice cartierului m-a ajutat astfel în acest demers. Cartierul în care trăiesc m-a inspirat de data asta ca fotograf şi mai puţin ca pictor, m-a determinat să-i aloc o completă, diversă şi dialectică raportare prin limbaj în viziunea mea. Cartierul merită un minim omagiu.
Te simţi în/din Cotroceni sau din Kotroceni? Asta este întrebarea”, a spus Daniel Crăciun.

Număr de vizualizări :719


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro