Despre Mircea Nedelciu la „Cafeneaua critică”

nov. 21st, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 24 noiembrie 2011, de la ora 18.00, la Târgul „Gaudeamus – Carte de învăţătură” (ROMEXPO, Pavilionul Central, Bucureşti, cu acces din Piaţa Presei libere, din Bulevardul Expoziţiei şi din Bulevardul Poligrafiei) – în spaţiul Ceainăriei Gaudeamus, se va desfăşura o întâlnire Cafeneaua critică, în care se va vorbi despre Mircea Nedelciu. Este o întâlnire de evocare a prozatorului, cofondator al Târgului „Gaudeamus”. Cu această ocazie va fi prezentat audio-book-ul „Mircea Nedelciu citeşte Ora spre zero şi alte proze”, realizat de Editura Casa Radio (Colecţia „Lecturi pe întuneric”).


Invitaţi: Mira Nedelciu (soţia lui Mircea), Emil Buruiană (redactor al Societăţii Române de Radiodifuziune, autorul înregistrării cu vocea lui Mircea Nedelciu), Vladimir Epstein şi Anca Dumitrescu (ceilalţi doi membri ai trioului de cofondatori ai Târgului „Gaudeamus”), Cătălin Ţîrlea (directorul primei ediţii a târgului), Sorin Preda şi Cristian Teodorescu (colegi „desantişti” ai lui Mircea, doi dintre autorii culegerii de proză a „noului val” al anilor 1980 „Desant ’83”), Maria-Elena Negoescu şi Horia Pop (redactori ai Editurii Casa Radio).
Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

„Cafeneaua critică” este un proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate. Prima serie s-a desfăşurat în anii 1990, la Cafeneaua Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti. De la reluarea sa în noiembrie 2008, „Cafeneaua critică” a fost găzduită de cluburile bucureştene The Silver Church, Club A şi Club Control.

Număr de vizualizări :983


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro