„Centrul lumii” de Ioan Barbu

nov. 16th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Dacia XXI, în colecţia „Prozatori contemporani”, a apărut volumul „Centrul lumii” de Ioan Barbu.


„M-au adus pe lume, într-o duminică de Florar, mama Florica şi tata Minica Barbu, când cazanul războiului începuse să fiarbă. Peste vreun an, a dat în clocot. Am o memorie nebună: parcă văd şi-acum barza cu mine mic, în cioc, punându-mă în braţele mamei. Mama, cum s-a putut ridica din pat, a dat fuga la popa ca nu cumva să-i rămână copilul nebotezat, ceea ce se întâmplase cu multele ei surori plecate de copile la cer.
Veşti triste dinspre Răsărit şi Apus. Ţara fusese ciopârţită. Război! Mai veneau soldaţi pe-acasă, în pensii scurte, dar se întorceau repede pe front, în linia întâi. Cotul Donului! Mulţi nu s-au mai întors. Stalin inventase Katiuşa. Taţi şi feciori din satul meu, aşezare pe Vedea (râu dintre Olt şi Argeş), s-au dus şi ei la Katiuşa şi duşi au fost. Bătrânii ciopleau cosciuge, iar femeile împleteau colaci.
Copilăria mi-a fost populată de misterul trenurilor.Veneau şi plecau trenurile din gară, iar eu nu înţelegeam de unde vin şi încontro se îndreaptă aceia care îmi făceau cu mâna. Mamaia mea, ca să facă rost de ceva bani, umplea coşul din răchită cu clătite cu magiun, cu gogoşi sau cu porumb fiert şi mergea la toate trenurile cu călători să-şi vândă bunătăţile, cum le zicea. „Maică, Ionele, bunătăţile ăstea ne aduc bani pentru sare şi gaz. Când strâng ceva mai mulţi, îţi cumpăr şi ţie o tăbliţă şi un condei.” Ma lua de mână şi mă trăgea după ea până-n gară. Priveam trenurile şi călătorii de pe peron, din faţa unui birou cu geamuri late. La sosirea fiecărui tren, de acolo ieşea un domn cu o şapcă roşie. Era o rudă de-a noastră. „Lasă-l în grija mea, ţaţă Anico, mata fă-ţi treaba!…” Sub fascinaţia trenurilor şi a călătorilor am avut revelaţia că satul meu este centrul lumii. „Mă, le ziceam copiilor de joacă, voi ştiţi că noi ne aflăm în centrul lumii?” La biserică, auzisem de la preot, ca lumea e făcută de Dumnezeu, că este mare, nemărginit de mare.
Ori de câte ori revin în satul natal, regăsesc acelaşi farmec al locurilor şi al casei în care m-am născut, cu neclintiţii nuci sau meri aromitori, cu aceleaşi vechi obiceiuri de pe vremea bunicii Anica. Trenurile opresc în gară şi astăzi, trenurile pleacă din gară… Satul meu se află tot în centrul lumii. Deschid de fiecare dată ochiul copilăriei şi îl regăsesc aievea…”, a scris autorul.

Număr de vizualizări :816


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro