“Percepem schimbarea diferit, o trăim diferit, o valorificăm diferit”

nov. 6th, 2011 | By | Category: Studioul de carte

La Editura Cartea Românească a apărut volumul de poezie “Raport de etapă de Elena Ştefoi. „Talent cu totul remarcabil, inteligenţă artistică ieşită din comun, forţă de expresie – iată câteva din calităţile majore ale  poeziei Elenei Ştefoi, despre care am scris şi pe care o preţuiesc în mod cu totul aparte. (Ştefan Augustin Doinaş) Andra Rotaru a dialogat cu autoarea, iar interviul este preluat din cel mai recent număr al revistei Hyperion.


Există anumite momente propice în care experienţele profane şi cele religioase coexistă şi se pot armoniza indiferent de intensitatea lor?

Dacă “suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Creatorului” dar destinaţi trecerii (grabnice) prin lume, divinul şi profanul coexistă în noi, deci în toate experienţele noastre. Iar dacă nu, nu. Când, cum şi cât sesizăm prezenţa sau “lucrarea” acestei coexistenţe şi de câte ori ea ne ghidează fără să-i acordăm vreo atenţie ţine, probabil, de fiecare dintre noi, de cum alegem să ne trăim viaţa. Probabil nu degeaba se spune că la naştere, în preajma morţii sau când iubim cu adevărat simţim că forţa dumnezeiască e mai mult decât o metaforă. Marea artă, o ştim cu toţii, a fost de când lumea o poartă spre magic, oferind acces multiplicat la momentele-cheie în care conştientizăm altfel aripa atotprotectoare. Artiştii sunt dotaţi, în genere, cu antene hipersensibile şi au legături mai puternice cu “inspiraţia divină”, chiar dacă nu puţini dintre ei se dovedesc fascinaţi mai degrabă de tovărăşia cu demonii, decât de dialogul cu îngerii.

În poemele acestui volum există un observator al gesturilor celuilalt care ajunge să empatizeze cu acesta. Se poate vorbi de un biografism multiplicat şi, totodată, avid de sine?

Titlul volumului – Raport de etapă – încearcă să acopere fidel caracterul (auto)biografic al poemelor. Ele compun o dare de seamă pentru cei plecaţi pe alt tărâm sau aflaţi pe alte meleaguri, un nesofisticat diagnostic al “şocului adaptativ” trăit deopotrivă pe scena socială (pe care într-un fel mi-am ales-o) şi în singurătate (care în fel şi chip mi-a fost dată).

S-a scris destul de puţină poezie despre anumite subiecte politice, sau  despre o perioadă a tranziţiei. Volumul dvs. şi, de exemplu, poemul “Sub reflectoare” conţine un mesaj pentru noi toţi.

Mesajul e mai degrabă o întrebare (şi poate multe altele care derivă din ea): Ce rămâne din dramele noastre morale după ruptura din 1989, pe care am dorit-o cu toţii – fără să ne pese ce anume avea să aducă -, dar care ne-a făcut să plonjăm în minciună? Eu n-am regretat nici o clipă schimbarea regimului, ba chiar m-am bucurat şi încă mă bucur c-am apucat s-o trăiesc. Am crezut c-o voi folosi cum vreau eu şi n-am vrut să mă las folosită de ea. Ca pe atâţia alţii, tranziţia m-a lovit acolo unde nu mă ştiam vulnerabilă şi m-a catapultat pe un plan pentru care nu eram pregătită. Propria mea muncă în libertate mi-a adus, pe de o parte bucurii pentru care n-a trebuit să-mi vând sufletul şi pe de alta invidii pe care nu le meritam. Deziluziile, dezamăgirile şi suferinţa fac parte din pachet. În 1996, în volumul Alinierea la start, am scris despre vârtejul care ne-a întors într-un fel vieţile pe dos, presimţind că vom plăti dacă nu preţul trădărilor personale, sigur pe cel al duplicităţii colective. La peste 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier, cred că suntem datori să ne luăm vălul de pe ochi şi să privim înapoi, înfruntând măcar o parte de adevăr pentru a putea ieşi din mocirlă şi merge înainte. Sunt mai multe poeme care vorbesc despre asta în Raport de etapă.

Volumul cuprinde cicluri poetice, fiecare dintre ele înfăţişând etape existenţiale şi planuri aflate într-o perpetuă schimbare. Există posibilitatea ca acestea să fie alte puncte de plecare, dar şi praguri pentru cititori?

Cele cinci cicluri, câte unul pentru fiecare dintre anii petrecuţi în Canada până la trimiterea cărţii spre tipar, propun, cred, o construcţie transparentă. În ansamblul său, Raportul e inevitabil eclectic, ca şi experienţele la care se referă, dar destinatarii lui direcţi formează, pentru mine cel puţin, un grup compact. Pentru ca toţi ai mei de Dincolo să mă poată recunoaşte când ne-om reîntâlni, i-am purtat (la figurat) prin locuri în care pe mine m-au dus paşii la propriu, descriindu-le cadre sau furnizându-le detalii topografice, uneori în stil reportericesc, alteori prin notaţii în vers clasic (ciclurile « De peste Ocean », « De leac şi nu tocmai »). Pentru ca toţi cei dragi împrăştiaţi de-o vreme prin diverse ţări sau rămaşi pe plaiuri natale să aibă parte de semnele de viaţă aşteptate îndelung (mai mult sau mai puţin înţelegător), le-am pus la dispoziţie parabole explicative (ciclul « Viaţa de după ») flash-uri fotografice (ciclul « Ilustrate canadiene »), sau referinţe auto-critice (ciclul « La cheremul traducătorului »). Testul lecturii cititorului necunoscut (neutru şi neavizat) este însă, pentru orice poet – oricât de puţin vanitos şi însetat de glorie ar fi acesta -, marea necunoscută, deci încercarea cea dificilă despre al cărui rezultat nu el însuşi are drept să vorbească…

Care este rolul unui artist astăzi, din punctul dvs. de vedere?

Azi, ca întotdeauna, rolul artistului este să creeze şi să-şi asume creaţia, chiar dacă necreatorii şmecheri ajung VIP-uri şi nababi, dispreţuiesc arta şi se cred dumnezei; să ofere, nu să ceară înţelegere, chiar dacă ipocrizia, răul şi nimicnicia stăpânesc lumea; să deschidă cărări pentru cei cărora chiar le pasă de salvarea speciei chiar dacă, sub ochii lui, se lungeşte şi se lăţeşte prăpastia necredinţei, hăul lăcomiei mamonice… ş.a.m.d

Cât de pregătiţi sunt cei din jurul nostru pentru schimbări care-i pot afecta şi pe ei? Există vreo diferenţă de percepţie culturală a schimbării?

Lumea de azi pare mai puţin pregătită pentru schimbare decât erau bunicii noştri. Puţini sunt cei care nu stau lipiţi de televizoare să afle cum va fi vremea sau când va veni sfârşitul lumii, plângându-se oricum că ninge când ninge şi mirându-se că profeţiile Apocalipsei dau greş una după alta … Nevoia de schimbare şi teama de schimbare, rezistenţa la schimbare sau dimpotrivă, tendinţa de ‘‘a deveni de plastilină ‘‘ – cum se exprima Andrei Pleşu -, pentru a ne adapta schimbării sunt poate azi trăite mai mult ca oricând în spaţiul public, adesea limitate la planul politic. Dar ele au existat dintotdeauna, manifestându-se mai mult sau mai puţin agresiv, stresând indivizi, nevrozând colectivităţi, deformând comportamente sociale. La două extreme, adesea plecând de la percepţii culturale total diferite, ţăranii şi filosofii se pot raporta la schimbare aproape la fel. Sfinţii şi eroii, chiar dacă-i naşte acelaşi sistem socio-cultural, provoacă sau acceptă schimbarea în mod diferit. Experienţa unei calamităţi naturale, a unei boli necruţătoare sau a unui război nu ne afectează pe toţi în acelaşi la fel, după cum nici trecerea de la dictatură la libertate nu ne-a adus tuturor aceleaşi simptome traumatice sau acelaşi grad de nesimţire. În faţa crizei, de exemplu, francezii sunt speriaţi că s-ar putea să muncească mai mult de 35 de ore pe săptămână pentru acelaşi salariu onorabil, în timp ce chinezii se tem că nu le vor mai fi cumpărate produsele muncii de peste 12 ore pe zi plătite cu foarte puţin. Am văzut milionari autohtoni ale căror vile de vacanţă fuseseră luate de apă smulgându-şi părul din cap în faţa camerelor de luat vederi, dar şi japonezi cărora nu le rămăsese nimic decât demnitatea după cutremurul devastator din 2010. Percepem schimbarea diferit, o trăim diferit, o valorificăm diferit, în funcţie, mai ales de seturile de valori care ne ordonează sau ne bulversează viaţa.

A fost în vreun fel cariera diplomatică influenţată de cea poetică sau invers?

Îmi place să cred că munca mea din ultimii 13 ani şi preocupările mele de zi cu zi vor lăsa o urmă în opera mea literară, după cum ştiu că miile de pagini pe care le-am semnat ca autor profesionist (angajat o vreme şi în gazetărie) m-au pregătit pentru viaţa diplomatică într-un mod special. În fond, o solidă educaţie poetică – deci o bună stăpânire a scriiturii -, aduce rigoare şi eficienţă mesajului diplomatic, facilitând comunicarea cu cei din jur şi valorificarea altor nivele de de cunoaştere sau de acţiune. În diplomaţie e întotdeauna loc pentru creativitate, iar literatului nu-i strică exerciţiul disciplinat, înţelegerea multiplelor feţe ale realităţii, deschiderea spre registre sau dosare globale, depăşirea nombrilismului şi a dramelor egoiste.

Ce reprezintă „Raportul de etapă” pentru dvs.?

O încercare onestă, chiar dacă nu extraordinară, de raportare la propria mea tranziţie – dintr-o realitate în alta, de la o vârstă la alta, dinspre o anume formulă poetică sarcastic-impersonală spre riscante re-formulări confesive –, dar şi un omagiu adus tuturor alor mei de pe lumea cealaltă.

Număr de vizualizări :1105


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro