Seară de muzică și poezie cu Eugen Suciu și Ionuţ Bogdan Ştefănescu, la MNLR

oct. 9th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Luni, 10 octombrie 2011, ora 18:00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din București, va avea loc o nouă Seară de muzică și poezie. Invitat: scriitorul Eugen Suciu. Muzică: Ionuţ Bogdan Ştefănescu.

Eugen Suciu s-a născut la Arad, la 22 august 1952. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. Prima apariţie editorială a fost în anul 1976, în „Caietul debutanţilor”, Editura Albatros. A debutat cu volumul „Bucuria anonimatului”, în 1979, pentru care a obţinut premiul de debut al Editurii Albatros. În 1991 îi apare volumul „Cinema Union”, la Universitatea de Artă din Bucureşti. Volumul „Bucuria anonimatului” a fost reeditat în 2011, la Editura Semne (grafică Mircia Dumitrescu), însoţit de un CD (Mircea Tiberian).

Număr de vizualizări :856


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro