„Lecturi fantastice” la Centrul „Calderon”

oct. 27th, 2011 | By | Category: Eveniment

Vineri, 28 octombrie 2011, de la ora 17.00, la Centrul „Calderon”, va avea loc o serie de lecturi din lumea specială a literaturii fantastice, susţinute de scriitorii: Cristian Tamaş, Dănuţ Ungureanu şi Feri Balin. Evenimentul este organizat de Societatea Română de Science Fiction  şi Fantasy – Cenaclul ProspectArt.


Sunt aşteptaţi şi invitaţi să participe la şedinţele cenaclului, toţi cei care se simt atraşi de fenomenul SF&F românesc, tinerii autori care doresc îndrumare si ajutor, iubitorii de SF&F, fani şi profesionişti pentru ca împreună să contribuim la renaşterea şi dezvoltarea acestei arte în România.
Cenaclul ProspectArt este o iniţiativă a Societăţii Române de Science-Fiction şi Fantasy care îşi propune să descopere şi să pregătească viitoarele generaţii de scriitori şi teoreticieni ai mişcării SF .Cenaclul a fost infiintat de Cristian Tudor Popescu în decembrie 1985. ProspectArt a fost relansat de către SRSFF pe data de 30 aprilie 2009.
În noua formulă, ProspectArt a prilejuit lectura şi comentarea unor texte de Marian Truţă, Cristian Mihail Teodorescu, Dănuţ Ungureanu, Liviu Radu, Sebastian A.Corn, Feri Balin, Mihail Grămescu, Mihnea Columbeanu, Claudiu Dumitru Stătescu, Luciana Brînduşa Grosu, Dario Pecarov, Roxana Brînceanu, Raluca Băceanu, Silvana Șorop, Ben Ami, Florin-Costin Miron, Alexandra Păun, Cristina Ghidoveanu, Laura Sgârcitu, Catalin Florea, Laura Ciobanu, Lorena Lupu, Dragoş C.Butuzea şi a unor traduceri de Mihai Dan Pavelescu, Ion Doru Brana, Cristian Tamaş, Mirel Palada.

Număr de vizualizări :863


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro