“Hotel Balcan” de Pavel Gătăianţu

sept. 25th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Libertatea, în colecţia “Biblioteca de literatură contemporană Licon”, a apărut volumul de versuri “Hotel Balcan” de Pavel Gătăianţu. Volumul cuprinde poeme scrise de autor în perioada 1976-2011.

Volumul „Hotel Balcan” a apărut de sub tipar și constituie o secțiune vie în domeniul poeziei timp de 4 decenii, de la debutul meu literar în îndepărtatul an 1972 cu poezia „Vântul toamnei”. Sunt un prizonier al propriilor iluzii, cine știe de ce este asta bine sau de ce este rău spune zicătoarea. Având în vedere fapul
că românii suferă de logoree nu aș lungi-o sau întinde-o cum se spune în „Ciuleandra.” (Pavel Gătăianțu)

“Numele lui Pavel Gătăianţu constituie un garant al nonconformismului, detabuizării, ironiei sarcastice şi erotismului vitalist ce ten tează lubricul.” (Daniela Sitar-Tăut)

“Format într−un spaţiu în care multiculturalismul a jucat un rol determinant − fosta Iugoslavie, Pavel Gătăianţu, ca poet, înainte de toate, pare a fi un opozant feroce (de o ferocitate admirabilă!) a oricărei forme de tăcere conjugată istoric.” (Cristian Robu-Corcan)

“Lirica de ţinută civică, europeană prin excelenţă, cutezanţa demersului poetic, expresia nonconformistă şi dens protestatară pe întregul ei cuprins, îl legitimează pe Pavel Gătăianţu, poet şi gânditor poliglot, unul dintre cei mai cunoscuţi în spaţiul românesc de creaţie, fie el în Voivodina sau dincoace de hotar, opera sa fiind apreciată în România de o critică literară exigentă, adesea neîndurătoare, lirica sa aşadar, îl legitimează ca pe un suprarealist, contestatar, de factură (iertată-mi fie alăturarea) danezului Paul la Cour („Buletin de identitate” sau „Soare nou”), sau a finlandezului, Uuno Kailas („Vinovatul”, sau „Martirii”).” (Gerhard Binder)

Număr de vizualizări :857


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro