Documentarul “Noi Doi”, în premieră mondială la ANONIMUL

aug. 3rd, 2011 | By | Category: Eveniment

Cea mai recentă producţie semnată de regizorul Claudiu Mitcu, ‘’Noi Doi”, va fi proiectată în cadrul Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL. Evenimentul se va desfăşura la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, în perioada 8-14 august 2011. Documentarul “Noi Doi”, care tratează situaţia minorităţilor sexuale din România, va fi proiectat în prezenţa regizorului, marţi, 9 august 2011.

Fără prejudecăţi şi intoleranţă, documentarul priveşte cu realism viaţa lui Cristi şi a lui George, a căror singură „crimă” este că trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. În anul 2011, în România, există o comunitate numeroasă de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), membrii săi făcând parte din toate mediile. Comunitatea se confruntă cu teama de expunere şi afirmare a membrilor săi, teamă provocată de nivelul mare de discriminare al acestora din societatea românească actuală. Potrivit unui sondaj INSOMAR, comandat în 2011 de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, homosexualii reprezintă unul dintre cele mai discriminate grupuri din România. De asemenea, de-a lungul timpului s-a constatat o atitudine extremistă din partea unor organizaţii vizavi de subiectul LGBT.

Claudiu Mitcu este realizatorul documentarelor „Nisipuri” (2007), „Australia” (2009), „Ciupelnița” și „Circul vesel” (2010). În 2010, regizorul a primit din partea Ambasadei Franței în România „Premiul Drepturilor Omului” pentru abordarea deschisă a diversității din filmele sale documentare.

Documentarul “Noi Doi” este o producţie Parada Film şi va beneficia de o proiecţie de gală în această toamnă în Bucureşti.

Număr de vizualizări :952


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro