“Oase pentru Otto” de Lia Bugnar, la Teatrul Luni din București

aug. 1st, 2011 | By | Category: Eveniment

Marți, 2 august 2011, ora 20:00, la Teatrul Luni de la Green Hours (Calea Victoriei 120, București), va avea loc o reprezentație extraordinară, “Oase pentru Otto”, un text şi un spectacol create pentru Green Hours – de Lia Bugnar, cu Dorina Chiriac și Lia Bugnar. Spectacolul a fost distins cu PROJECT-FRINGE Award la ESB Dublin Fringe Festival în2004. Coloana sonoră: Gabriel Basarabescu. Asistent scenografie: Dragoş Buhagiar.

“Două prostituate pe şoseaua de centură. Da. Şi?! De ce să merg la teatru ca să văd ceva ce pot vedea oriunde pe drumurile patriei?! Tocmai de-asta. Pentru că le vedem dar de fapt nu le mai vedem. Ne-am obişnuit cu ele ca şi cu gropile, ca şi cu gunoaiele, nici măcar nu ni se mai par ceva picant. Sunt ca nişte umbre ale şoselei.
Şi-atunci, când ne trezim cu ele faţă în faţă, în sala de spectacol, mai intâi suntem stânjeniţi, apoi ne întrebăm dacă e un spectacol din ăla vulgar cum sunt mai toate comicăriile de pe la televizor, după care (neavând de ales) ne liniştim şi LE PRIVIM. Şi sunt altfel decât ni le-am închipuit. Şi diferenţele dintre noi şi ele sunt atât de mici… (cum sunt între noi şi oricare alt om). Şi nu vreau să zic vorba mare, da’ dacă eşti un om normal, la sfârşitul celor 50 de minute le şi îndrăgeşti. Pe cineva care te face când să râzi, când să plângi, nu poţi decât să-l indrăgeşti în cele din urmă….” (Lia Bugnar)

Număr de vizualizări :842


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro