“Prin intermediul traducerilor, literatura română devine accesibilă pentru publicul străin”

iul. 10th, 2011 | By | Category: Studioul de carte

Kerstin Ahlers s-a născut în 1982 în Meppen, Germania. A absolvit Facultatea de Romanistică, cu o dublă specializare în filologie română şi portugheză, precum şi Facultatea de Ştiinţele Educaţiei de la Universitatea din Leipzig (Germania). A prticipat, alături de alţi tineri traducători, la programul “Traducători în formare” de la ICR, derulat prin Centrul Naţional al Cărţii, coordonat de Florin Bican, în 2009. Andra Rotaru a dialogat cu Kerstin Ahlers, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro.


Odată ajunsă la Mogoşoaia, în programul de traduceri coordonat de Florin Bican, ce aşteptări aveai şi în ce fel au fost acestea depăşite sau neconfirmate?

Doar cu puţin timp înainte de a participa la programul “Traducători în formare” de la ICR îmi terminasem facultatea în Germania. Voiam să-mi folosesc timpul liber ca să-mi îmbunătăţesc limba română, să aflu mai mult despre literatura română tânără şi să învăţ mai mult despre tehnica traducerii. La Mogoşoaia în fiecare dimineaţă aveam curs cu Florin Bican şi vorbeam despre tehnica traducerii exemplificată la diferite texte scrise de diferiţi scriitori români. După amiaza aveam timp să traducem ceea ce ne plăcea nouă. Florin Bican mereu ne stătea la dizpoziţie să-i punem întrebări. Nu ne dădea „răspunsul corect“ ci ne deschidea mintea pentru o mulţime de conotaţii, diferite posibilităţi de interpretare şi, astfel, pentru o cultură pe care o traduceam în cultura noastră. În acest fel găseam trăducerea potrivită pentru limba noastră. Faceam cunoştinţă cu mulţi scriitori şi asta nu doar la Mogoşoaia unde au fost invitaţi scriitorii, ci şi la diferite târguri de carte, lecturi şi alte evenimente literare care aveau loc în perioada aceea. Aştepările mele s-au împlinit, ba chiar mai mult, am făcut legături pentru posibile coloborări în viitor, şi acest aspect mi se pare cel mai important.

Ce diferenţe există între literatura tânără din ţara ta şi cea din România? Care sunt aspectele pozitive şi negative a ceea ce ai surprins în România?

M-a surprins faptul că în România există mulţi scriitori tineri cu cărţi publicate, chiar dacă tirejele acestor cărţi sunt sub 500 de exemplare şi chiar dacă aceste cărţi nu sunt mai deloc promovate. Am observat şi că există reviste şi instituţii care promovează anumiţi scriitori tineri, deşi, acei tineri scriitori, după părerea mea, nu sunt cei mai valoroşi din punct de vedere literar. Este ciudat să constat că în România există foarte multe trenduri în literatura tânără, unele dintre ele demonetizate de mult în Germania, altele destul de puternice încât să se impună şi în Germania.

Ai tradus mulţi autori români, din generaţii şi curente diferite. Care a fost primul autor pe care te-ai hotărât să-l traduci în volum?

Primul autor pe care l-am tradus în volum a fost Gelu Vlaşin („Tratat la psihiatrie“), cu mult înainte de programul „Traducători în formare“. Eram în Madrid unde ne-am cunoscut şi unde i-am tradus volumul de poezie. Apoi, după programul ICR-ului am mai tradus din Gellu Naum, Claudiu Komartin, Angela Marinescu şi Denisa M. Pişcu. În ultimul an am tradus  volumul de poezie „Chipurile“ de Stoian G. Bogdan şi urmează să-l public în Germania, Austria şi Elveţia. Momentan lucrez la un album de artă.

Ai ales să ramâi în România o perioadă de timp. Cum te-ai integrat, ce planuri de viitor ai?

Anul universitar trecut am lucrat ca profesoară de limba germană, iar în timpul liber am tradus. N-a fost prima perioadă mai lungă pe care am petrecut-o în România, şi cred că m-am obişnuit cu obiceiurile româneşti. Deşi, trebuie să recunosc, sunt destul de multe lucruri în sistemul universitar român care îmi sunt greu de înţeles. De exemplu, tocmai s-a terminat perioada restanţelor. Cum în timpul anului şcolar, la orele de germană, studenţii nu s-au prezentat mai deloc, era de aşteptat ca măcar la restanţă să se prezinte mai mulţi. Totuşi, nu s-a prezentat decât unul. Era din anul IV, deşi limba germană se învaţă în primii doi ani. Nu s-a dus nici la cursuri, nici la restanţe timp de patru ani. Ca să poată susţine examenul de licenţă avea nevoie de note la limbile străine. Când l-am examinat, mi-a oferit un “cadou” ca să-l trec. Am fost destul de contrariată, nu mi se mai întâmplase să mi se ofere şpagă. Nu l-am trecut, deşi intenţionam să fac asta înainte ca el să-mi întindă cu nonşalanţă plicul.

M-am hotărât să mai stau o perioadă de timp în România şi să mă dedic mai mult trăducerii. Totuşi, România nu va fi ultima mea staţiune. Aş vrea să merg mai departe, dar acum să vedem ce-mi va rezerva viitorul.

Care este cea mai bună formă de a face cunoscută în afară, literatura din ţările mai mici, precum România, de exemplu?

Nu ştiu care este “reţeta” de a face literatura ţărilor mai mici cunoscută în afară, dar sigur e nevoie de traducători şi de traduceri. Prin intermediul traducerilor, literatura devine accesibilă pentru publicul străin. Dar asta nu este de ajuns. Cărţile trebuie publicate. Din păcate, instituţiile româneşti abilitate sprijină o serie de autori care nu ajung să facă vâlvă, cel puţin nu în Germania. Cred că în special autorilor tineri ar trebui să li se organizeze lecturi publice în străinătate, ar trebui să fie trimişi la târguri internaţionale de carte, ar trebui să li se plătească perioade de şedere-creaţie, pentru că prin ei, şi literatura română va ajunge să se facă cunoscută.

Număr de vizualizări :1377


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro