“La ţigănci” de Mircea Eliade, în lectura maestrului Victor Rebengiuc

iul. 9th, 2011 | By | Category: Eveniment

La Editura Humanitas Multimedia, în colecţia “Audiofiction”, a apărut “La ţigănci” de Mircea Eliade, în lectura maestrului Victor Rebengiuc.


„Încă din adolescenţă mi-a plăcut să scriu nuvele, povestiri şi chiar nuvele fantastice”, a spus Mircea Eliade. Această înclinaţie spre fabulos se va accentua în urma vastelor sale lecturi şi a numeroaselor călătorii. Va fi atras mereu de spaţiul românesc şi de Capitală: „pentru mine Bucureştiul este centrul unei mitologii inepuizabile”. Şi în nuvela „La ţigănci” acţiunea se petrece în Bucureşti avându-l drept protagonist pe profesorul de muzică Gavrilescu.

Mircea Eliade (1907-1986) a făcut studii de filozofie la Bucureşti şi Calcutta, susţinându-şi doctoratul în filozofie la Bucureşti, cu o lucrare despre gândirea şi practicile yoga (1933). Tema devine o preocupare constantă pentru el, astfel că, între anii 1933 şi 1940, simultan cu o intensă activitate teoretică, beletristică şi publicistică, ţine cursuri de filozofie şi de istorie a religiilor la Universitatea din Bucureşti. Din 1945 se stabileşte la Paris, apoi la Chicago, unde predă istoria religiilor, scriind un număr impresionant de studii şi eseuri în acest domeniu, dar continuând totodată să scrie proză în limba română.

Număr de vizualizări :1271


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro