„File din duminica orbului” de Dumitru Ţigăniuc

iun. 25th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura „Dacia XXI” a apărut, de curând, în colecţia „Poeţi contemporani”, volumul de poezie „File din duminica orbului” de Dumitru Ţigăniuc.

„Poemele lui Dumitru Ţigăniuc poartă mai peste tot pecetea lucrului îndelungat gândit, atent, şi cu deplin simţ al autocontrolului elaborat. Aproape fiecare piesă a volumului dă impresia că a fost scrisă doar atunci când autorul, obiectivându-se, în ce-l priveşte, nu mai avea nicio îndoială că totul este defintiv pus la punct. În felul acesta poeziile lui Dumitru Ţigăniuc, compoziţional, sunt aproape fără cusur” (Nicolae Ciobanu – „Cartea de debut”)

„Capacitatea sa de a surprinde şi a exprima concretul este remarcabilă. Tocmai de acest concret al lucrurilor şi al lumii ţine şi filosofia lui, viziunea sa despre lume exprimându-se prin intermediul lui. Volumul „Aceeaşi lumină” demonstrează o evoluţie ascendentă a unui poet autentic în destinul căruia credem” (Lucian Valea „Cronică literară”)

„Poetul a evoluat în linia unui tradiţionalism moldovenesc, molcom şi naturist… în versuri bine potrivite, păstrând un bun echilibru între romanţiosul elegiac şi reveria panteistă, discursul liric lasă memoriei afective loc larg de desfăşurare, sentimentalismul inerent unei atari percepţii fiind cenzurat de luciditatea mâhnită a dorului de peisaj, altul decât cel unde „cai de plastic/prin grădini de cauciuc s-apleacă”; e ceva dureros în blândeţea evocărilor şi este destul fior poetic în variantele pe care poetul le scrie pe o temă cu multă biografie” (Laurenţiu Ulici – „Literatura română contemporană”)

„Astfel, la confluenţa registrului grav cu cel subliniat ludic, Dumitru Ţigăniuc se situează în realitatea stării de fapt a unei generaţii şi a unor locuri, a unui oraş pe care atât de frumos îl numeşte „oraşul meu, libertatea mea” (Emil Iordache, Cartea „Ecranul de iarbă”)

Număr de vizualizări :997


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro