“Interiorul lucrurilor” de Simona-Grazia Dima

iun. 14th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Vinea a apărut un nou volum de poeme semnat de Simona-Grazia Dima, intitulat “Interiorul lucrurilor”. Volumul a fost lansat în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2011, precum şi în cadrul Zilelor revistei « Acolada », la Satu-Mare.

«Simona‑Grazia Dima practică o poezie a originarului, a primordialului perceput cu o acuitate şi o sensibilitate caracteristice feminităţii. Aspiraţia purificării prin poem, comprimarea versului până la o străfulgerare de adolescentinism, de exuberanţă, construirea de parabole arată ambiţiile acestei poezii. Miza pe tehnica iluminării subite, în numele unei mitologii a vârstei de aur, individualizează vocea poetei. Vocea lirică ştie să moduleze – între şoaptă şi declamaţie – un pregnant scenariu liric.» (Mircea Mihăieş)

«Simona‑Grazia Dima îşi construieşte poemele cu inteligenţă şi migală, cultivându‑şi clipele de implozie, mobilându‑şi refugiile, desenându‑şi contururile cu orgoliul celui care are conştiinţa demersului de excepţie. Unicatele pe care ni le propune sunt rezultatul unei ştiinţe literare pe care o stăpânesc puţini din generaţia ei – sunt consecinţa unei răbdătoare insistenţe în zonele idealelor.

Eseist inteligent, traducător inspirat, cititor tenace, critic de poezie comprehensiv, Simona‑Grazia Dima creează proiecte lirice complexe, guvernate de hiperluciditatea capabilă să se disimuleze. E, poate, spectacolul principal pe care îl oferă versurile acestei poete.

Poezia Simonei‑Grazia Dima e, de obicei, o meditaţie asupra actului poetic. O cugetare asupra stării de graţie. (…) Poetul e personajul care a ajuns în Paradis, restul lumii trăieşte o existenţă provizorie. Poetul poate purifica – el singur – cuvintele tribului. Dar nu numai cuvintele. În construcţiile poetice ale cărţilor, Simona‑Grazia aşază un şir de locuri celeste, de toposuri pe care rostirea le poate defini. (…) Nu risc un cuvânt mare scriind că poezia Simonei‑Grazia are momentele ei vizionare, în care fiinţa (sau fiinţele ei lirice) încearcă să treacă dincolo. În eseul său despre Dante, T. S. Eliot scria că poeţii vechi erau vizionari; ştiau să vadă, să viseze mai semnificativ, mai disciplinat. Poezia lui Mircea Ciobanu, cu totul excepţională în ultimele cărţi ale scriitorului, propunea viziuni ale unui dincolo mirabil. Şi în Muntele rănit al poetei noastre descopăr această altă vedere. (…)

Sistemele de reducţie pe care le operează discursul liric al Simonei‑Grazia Dima sunt exersate de un intelectual tenace, deopotrivă înclinat să demitizeze şi să remitizeze lumea. Când se apropie de gradul zero al scriiturii, păsările, fiinţele mici, florile albe reapar, reînvestind versul cu capacitatea de zbor pe care i‑o ştiam dintotdeauna. Neobişnuite întrutotul, proiectele lirice ale Simonei‑Grazia Dima !» (Cornel Ungureanu)

«Simona‑Grazia Dima are toate datele unei poete autentice, împătimită de scris, devotată actului poetic, renunţând la bucuriile comune pentru a „eterniza” clipa cea repede. O vocaţie irepresibilă o face să răspundă mereu vocilor poetice, glasurilor de dincolo, îndemnând‑o, vai, nu la trăirea imediată, efemeră, ci la reverberaţia în imaginar a clipei. Aproape un exerciţiu de asceză, ca în orice veritabil act artistic… Un sacrum comercium cu spiritul, pe care toţi poeţii adevăraţi îl recunosc ca punct de plecare şi de sosire, destinaţie, destin – încercarea de a‑l evita duce doar la un ocol.

Proiecţiile poetei au fost remarcate de toţi exegeţii, ele fiind caracterizate prin coexistenţa contrariilor într‑o unitate supralogică, sintetic‑paradoxală, unde sintagme stranii (…) coagulează viziunea. Sunt personajele visului treaz al autoarei, aducând senzaţia trăirii reale. (…) În poezia română de azi, locul Simonei‑Grazia Dima e distinct şi sigur, cetificând perseverenţa cărturărească şi înzestrarea naturală, livrarea trup şi suflet poeziei, himerelor sale care pretind totul.» (Adrian Popescu)

«Simona‑Grazia Dima este un caz special în poezia anilor ’90. Ea este “trecută la optzecişti” prin cel puţin două colecţii în care a publicat (…). În realitate, structural, ea nu aparţine poeziei promoţiei ’80, ce pare c‑o revendică, şi nici celei a anilor ’90, din care face parte ca vârstă. Poeta este o alergătoare singuratică, o alpinistă solitară, care îşi plănuieşte călătoriile de una singură, în chip manifest departe de retorica ultimelor două decenii. Simona‑Grazia Dima este o poetă (exclusiv poetă) calofilă, cu o recuzită strânsă parcă din dicţionarele de simboluri, atentă şi la ritm şi la bogăţia lexicală cultivată anume. (…) Enunţul nu este însă niciodată din sfera banalităţii cotidiene, consacrată de amintitele două promoţii, iar scenariile şi personajele lirice nu bat defel în violenţa realităţii. Dimpotrivă, se abstrag ei total, căutând să creeze un univers propriu, depărtat de orice sistem referenţial din lumea cunoscută.

Imaginea poetei, aşa cum se conturează dintr‑un text aproape programatic, este una borgesiană: o fiinţă urmărită de o fiară invizibilă, perceptibilă prin toate simţurile de la al şaselea “în sus”, dar imposibil de verificat prin cele cinci comune.» (Horia Gârbea)

Simona-Grazia este poetă, eseistă, critic literar şi traducătoare. S-a născut la Timişoara, într-o familie de scriitori. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Vest din Timişoara, secţia engleză-română. Ca studentă, a fost preşedinta cenaclului ,,Pavel Dan”, al Centrului Universitar Timişoara.

Colaborează la revistele literare majore din ţară, precum şi la reviste din străinătate, poeme şi eseuri de-ale ei fiind traduse până acum în opt limbi străine. A publicat volumele de poezie: Ecuaţie liniştită, Dimineţile gândului, Scara lui Iacob, Focul matematicNoaptea romanăConfesor de tigri, – premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, 1999, Ultimul etrusc, Călătorii apocrife, Dreptul rănii de a rămâne deschisă, La ora fulgerului, o traducere de orientalistică din limba engleză (Arthur Osborne, Sri Ramana Maharshi şi Calea Cunoaşterii Supreme),  precum şi  două cărţi de eseuri critice: Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, modele pentru scriitori români contemporani, în colaborare cu Aurelian Titu Dumitrescu, şi Labirint fără minotaur. Simona-Grazia Dima este, din 2006, secretar al PEN-Clubului-Centrul Român, a reprezentat România la manifestări literare internaţionale, figurează în dicţionare de literatură română şi a fost inclusă în antologii de poeme realizate în ţară şi în străinătate.

Număr de vizualizări :1287


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro