“Gramatica limbii engleze”, redactată de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu

iun. 17th, 2011 | By | Category: Eveniment

La Editura pentru Literatură Contemporană, sub auspiciile Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Consiliul Britanic şi Institutul Cultural Român, a apărut volumul “Gramatica limbii engleze”, ediţie în facsimil, redactată de C. George Sandulescu şi Lidia Vianu.

Editura pentru Literatură Contemporană a reeditat în facsimil, sub coordonarea lui C. George Sandulescu, “Gramatica limbii engleze”, publicată de Editura Didactică şi Pedagogică în anul 1962. Ediţia va avea în acest format nouă volume, iar acest volum este primul.

Cartea de faţă este o gramatică tradiţională. Explicaţiile sunt făcute pentru a lămuri în egală măsură pe toată lumea, specialişti sau nespecialişti. Utilitatea ei este în primul rând practică. Cea mai importantă însuşire a acestei abordări teoretice este că EXPLICĂ subtilităţi de cunoaştere avansată a limbii aşa cum nu poate face nici un alt fel de gramatică. Cel care o va citi va găsi în ea un imens material de limbă, ilustrări ale explicaţiilor cu fraze din clasicii literaturii engleze, pe care autorii le-au căutat cu migală. Ce e important la acest volum de gramatică, deopotrivă teoretic şi aplicat, este tocmai faptul că pune accentul pe text, pe usage, pe învăţarea limbii engleze.

Coordonatorul acestei ediţii, profesorul C. George Sandulescu, a fost unul dintre autorii Gramaticii, în anii când era asistent la Catedră. El a fost studentul şi apoi colegul Profesorului Leviţchi, care a coordonat ediţia din 1962 a cărţii, cunoscută pe atunci sub numele de “Gramatica Catedrei”.

Volumul “Gramatica limbii engleze” poate fi consultat şi descărcat începând cu data de 18 iunie 2011 de la adresa de internet:

http://editura.mttlc.ro/gramatica-catedrei.html

Număr de vizualizări :1808


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro