5 zile până la deschiderea BOOKFEST 2011

mai 20th, 2011 | By | Category: Eveniment

Au mai rămas doar 5 zile până la deschiderea Salonului internaţional al cărţii „Bookfest 2011“, care se va desfăşura în perioada 25-29 mai 2011, în pavilioanele  C2 (14), C1 (15), C4 (16), C5 (17) şi C6 (C18) ale Complexului Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti. „Bookfest“ este un proiect cultural organizat de Asociaţia Editorilor din România (A.E.R.) şi  co-finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. AgenţiadeCarte este partenerul media al acestui eveniment.

Ungaria, ţara – invitat de onoare, oferă vizitatorilor Salonului de carte două concerte, susţinute de

formaţia de muzică veche Codex, care va interpreta Codex Cajoni – muzică europeană cultă din secolele XV-XIX cu ajutorul instrumentelor specifice epocii şi de formaţia Duo de percuţie şi ţambal Bágyi Balázs & P. Szabó Dániel, care vor avea în repertoriu prelucrări de muzică tradiţională central- şi est-europeană (în special maghiară şi română), cu elemente de jazz şi de muzică liberă.

Organizatorul (A.E.R.) va dărui la rândul său publicului o serie de concerte ale unor artişti consacraţi: Mircea Tiberian, Mike Godoroja & the Blue Spirits, TAXI, Poesis dar va încuraja şi performanţele artistice ale unor mai tineri muzicieni de jazz din trupa Three for Helen.

ArCuB, Centrul de proiecte culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti şi Partener Principal al Organizatorului, va aduce pe scena Bookfest un recital de dans susţinut de Răzvan Mazilu împreună cu Monica Petrică  şi spectacolul de teatru „Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov.

Teatrul Masca, condus cu profesionalism de actorul Mihai Mălaimare va susţine o serie de spectacole pe scenele Bookfest: Gardienii se Întorc, Ex Libris, Prostia Omenească, Muzeul viu – statui vivante.

Număr de vizualizări :1019


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro