“Ţigara unui viitor de paie” de Marius Ghilezan

mai 11th, 2011 | By | Category: Postcard

De curând, la Editura Corint a apărut volumul de poezie “Ţigara unui viitor de paie” de Marius Ghilezan. Volumul va fi lansat în cadrul Bookfest 2011, sâmbătă, 28 mai 2011, ora 14:00, în prezenţa scriitorilor Doina Uricariu şi Stoian G. Bogdan.

“Ironic, sarcastic şi capabil de cele mai riscante triplu-salturi ale tandreţei şi confesiunii, Marius Ghilezan scrie o poezie autentică, vie, în care îşi biciuie contemporanii pentru abandonarea de sine, păcatul uitării şi o atracţie suicidală faţă de derizoriu şi dictaturi. Întrebării lansate pe vremuri „la ce bun poeţii în vremuri de izbelişte?” îi răspunde precipitat, implicat,nerăbdător, cu iuţeala mânuitorului de lasou care e conştient că orice mişcare greşită sau întârziere îl poate costa viaţa sau, în cel mai fericit caz, o vânătoare ratată.

Poetul taumaturg şi melopeic din vremuri mai blânde e înlocuit de purtătorul de cuvânt al unor comunităţi trădate, de solul ce descifrează dezastre şi profunde descumpăniri, o revoluţie confiscată, pierderea valorilor naţionale şi individuale.

Originar din Timişoara, de unde a început descătuşarea, dar şi demonismul scenariilor de compromise dictate de la Bucureşti, Marius Ghilezan scrie prima carte de poezie din postcomunism care deplânge înlocuirea cortinei de fier cu o cortină de ceaţă, de minciuni şi artificii.

Poemele lui ne trezesc şi ne biciuie, ne scutură din indolenţa civică şi zdruncină vechi şi noi tabieturi de slujitori ai unei libertăţi care trişează, de vreme ce îngenunchează suflete şi spală creiere, manipulate de picătura chinezească a ştirilor zilnice de camuflaj.

Marius Ghilezan mai crede, şi bine face, în gura de foc a poeziei, într-o imposibilă recrutare. El ne previne că orice cruciadă a adevărului poate fi deturnată prin cuvintele puterii şi contagiunea

depresiei colective, pentru a deveni ofensiva învinşilor: e un pericol ca plevuşca din voi,/hrănită cu litre de mălai şi iluzii de viaţă/să îngraşe rechinii partidului devorator /pe noi să ne înghită

marea prostime votantă de corali/cumpărată cu grămăjoare de urzici în piaţă.

Poemele sunt pline de paradoxuri şi de judecăţi de apoi puse în versuri memorabile de un spirit clarvăzător, mirean, iconoclast şi etern adolescent. Această puritate salvează toate poemele de un limbaj realist, muiat în jurnalismul de atitudine şi implicare, practicat de autorul mai multor cărţi, dintre care cel puţin una nu poate fi uitată.

Hoţia la români, cartea care pleca de la alintul ce „‘oţ e copilul meu” şi explica o acuză colectivă, îşi are în volumul de faţă – asemenea cadranului de ceas, în greutăţile şi mecanismul unor metafore şi antiteze în cascade – un corespondent liric. Sunt zeci şi zeci de versuri care sună precum aforisme şi rostesc adevăruri necruţătoare în faţa unor interlocutori a căror mediocritate e tivită cu mult tupeu, tot astfel cum oglinda în care se privesc reflectă marasmul moral, acea ghenă interioară: Când ai de gând să-ţi umpli menajeria / cu trupuri moi şi porniri viscerale, / cauţi prin ghena-oglindă / a lumii din voi.

Precum într-un diptic ce ne descumpăneşte, despărţind, purgatoriul şi raiul de iad cât timp cel din urmă va fi fiind al tranziţiei, volumul trece cu viteza vagonetelor de montagne-russe din trecut în prezent, din Evul Mediu balcanic şi românesc în România ce-şi exhibă europenismul şi globalismul, adâncindu-şi provincia lismul de viziune şi indiferenţa faţă de libertatea opţiunilor. Unul dintre versurile cele mai dure,descins dintr-o viziune cioraniană atinsă de literature absurdului, evocă un popor întreg care aşteaptă papagalul să-i citească destinul.

Prin Marius Ghilezan, poezia devine pamflet şi predică, pelerinaj al spovedaniei aceluia ce nu se lasă învins de memorie. Versurile caută sfinţi şi martiri văzuţi nu doar ca nişte relicve de închinat.

Pelerinajele memoriei scurtcircuitează minciuna şi sunt garante ale primenirii omului. Într-o vreme când textele se dezic de valori şi de muzica sferelor de iubire şi idealuri, Marius Ghilezan defineşte conferinţa de la Yalta, fără nicio diplomaţie sau eufemism, locul unde mai mari ai lumii au aprins un viitor de paie care fumegă şi azi.

Mulţi scriitori dintre cei mai tineri habar nu au că „lâna de aur” a Europei a fost împărţită la acea reuniune la nivel înalt, numită cu sadism „a argonauţilor”

de cei trei lideri, Stalin, Churchill şi Roosevelt: La Yalta, fumaseră cu sete / şi până la chiştoc / ţigara unui viitor de paie.

De ce i-ar păsa tânărului de azi de tragedia petrecută la Livadia şi nu ar scrie poeme în stilul Flower Power, experimente textuale şi versuri antilirice despre alcool, sex, dezabuzare şi lipsă de orizont? Pentru că vremurile pot fi oricum, de cenuşă, de ciumă, de coşmar, de cinism, dar ele nu pot fi salvate de marasm şi minciună fără cea mai liberă formă de autoritate, aceea a frumosului şi a binelui sălăş luind în Cuvânt. (Doina Uricariu)

Număr de vizualizări :2308


One Comment to ““Ţigara unui viitor de paie” de Marius Ghilezan”

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro