“Ne comportăm de parcă pe noi nu ne-ar privi în nici un fel „criza pensiilor”

mai 22nd, 2011 | By | Category: Studioul de carte

În perioada 18 mai – 8 iunie 2011, la Centrul de Artă Contemporană LC Foundation (Calea Victoriei nr. 25, Bucureşti), publicul poate vizita expoziţia “Calendar eliptic” de Mălina Ionescu. Curator: Sanda Watt. Andra Rotaru a dialogat cu Sanda Watt despre problematica pe care o propune această serie de lucrări semnate de Mălina Ionescu, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

În ziua de astăzi, vârstnicii sunt etichetaţi tot mai des într-un mod dezumanizant. Ce îşi propune şi ce reuşeşte să „demitizeze” expoziţia Mălinei Ionescu, Calendar eliptic?

Da, vârstnicii au avut parte dintotdeauna de varii etichete mai mult sau mai puțin onorante, dar, cel mai grav, este astăzi că aceste etichete se materializează într-o atitudine socială și instituțională „criminală”, așa cum spune și G.M. Tamás, în interviul pe care îl citam în descrierea seriei de fotografii Calendar Eliptic. Tradițional, vârstnicii s-au bucurat de respectul societăților pe care le-au format ei înșiși în definitiv și probabil că este pentru prima oară, cel puțin în istoria occidentală, când aceștia sunt privați de drepturile de bază, iar în țările cel mai afectate de „criza pensiilor” – chiar de mijloacele de subzistență. Vârsta de pensionare s-a extins enorm în condițiile în care, cu excepția unui număr foarte limitat de profesii, nu mai ai nici o șansă pe piața muncii cu mult înainte de a fi considerat vârstnic. Sunt lucruri pe care le cunoaștem cu toții și nu cred ca este cazul să insist sau să intru foarte mult în detalii.

Însă ceea ce reușește să dezvăluie Mălina Ionescu prin această serie de fotografii (măcar și prin prisma nesfârșitelor discuții pe care le-a suscitat la vernisaj) este individul uman din spatele unei categorii generale, cu care eventual ne-am putea identifica, într-un mesaj asemănător sloganului recentelor proteste europene: „Somos personas, no productos del mercado”, „ je ne suis pas une merchandise”, „nu suntem marfă.”

Care sunt tarele înaintării în vârstă din punct de vedere estetic, în artele plastice? Care sunt dezavantajele unei canonizări estetice?

Înainte de toate, aș vrea să subliniez că nu sunt „tare” ale vârstei, ci ale abordării. Dintre care poate cea mai păguboasă a fost cea „ongistă” (cum o numeam în descrierea seriei), compasivă și ușor snuff, cum este seria 65 Plus a lui Michele Bressan, această compasiune generalizată care deplasează centrul de greutate de la individ în sine, la „cazul social”.

Apoi sunt privirile ironice ale unei decrepitudini cu alunecare spre grotesc, asemenea celeia din lucrările semnate 2 Meta (Romelo Pervolovici) și expuse în prezent la Galeria Victoria Art. Mai sunt cele prezente la tot pasul, idilizante și sentimentale, ale bunicilor prin excelență.

Dincolo de apetența evidentă a artei contemporane românești pentru întunecat și grotesc, această „tară”, din punctul nostru de vedere, nu vine dintr-un rezultat estetic în sine, ci din faptul că, pe de o parte, consolidează această generalizare pe care ne-o servește deja media, într-un format mult mai simplu: pauperi, pensionari, babalâci, și exploatează, pe de altă parte, același tip comod de emoție autosuficientă și ușor telenovelistică. La vernisaj, un reputat critic a reactivat imediat acest clișeu bine înrădăcinat în mentalul nostru abuzat și s-a oferit să ne arate el „femei amărâte”, „adevăratele pensionare” dacă vrem, nu ceea ce prezentăm noi.

„Seria de portrete (ale artistei Mălina Ionescu) se încadrează formal şi mai ales ironic în categoria ceva mai generală a calendarului-media”, ai scris în textul de prezentare. De ce această abordare şi cum sunt înlăturate constrângerile acestui gen?

La fel ca și calendarele Playboy sau Pirelli (un referent la îndemână, pe de o parte prin gradul de popularitate, pe de alta prin metodologia pe care o oferă critica feministă), tipurile de abordări menționate mai sus obiectualizează subiecții, îi ficționalizează, plasându-i într-un fel de africă îndepărtată, un spațiu al tuturor problemelor care nu ne privesc direct.

Seria de fotografii a Mălinei Ionescu, este în schimb, un anti-calendar. Este eliptic, înainte de toate, pentru că personajele nu se lasă „înseriate”: înainte de a fi pensionarele noastre de toate zilele, bunicuțele simpatice, mame, soții, femei cândva așa și pe dincolo, sau ce mai vrei tu, aceste doamne sunt personalități distincte, de o vitalitate care contrazice toate clișeele care ne vin în minte când le vedem așezate una lângă cealaltă. Nu le poți vedea una după alta, ca să le expediezi apoi comod cu vreun concept general care să le domesticească, ci te obligă să te oprești în fața fiecăreia cu aceeași atenție pe care ar clama-o persoana în carne și oase.

Formula portretului, obligă fotograful să treacă dincolo de rigurozitățile formale și tehnice, iar privitorul la o scrutare frontală.

Este Calendar eliptic şi un manifest pro demnitatea umană şi un apel de conştientizare a istoriei recente?

În această serie de portrete, Mălina Ionescu a lucrat după metoda fotografiei înscenate, intervenind prin vestimentația personajului, machiaj, alegerea fundalului care să creeze acea armonie a texturilor. În unele cazuri, prin zâmbetul autoironic și surprinderea personajului se poate ghici că acestea au fost întrerupte dintr-un soi de uitare de sine, dar cu toate acestea, ceea ce oferă fotografei nu este deloc acea nostalgie și melancolie cuminte, care să ne bandajeze orgoliul, ci întreaga forță a unor caractere extrem de puternice. Nu ne dau nici o clipă ocazia să le compătimim, să le ironizăm, să le caricaturizăm, ci ne provoacă să le reconsiderăm și să ne revizuim.

Ne comportăm de parcă pe noi nu ne-ar privi în nici un fel „criza pensiilor” și noua atitudine față de vârstnici – spre surprinderea noastră, cei mai vehemenți împotriva asocierii doamnelor respectabile din Calendarul Eliptic al Mălinei Ionescu cu aceste probleme au fost tocmai cei mult mai aproape de generația acestora decât artista însăși. Oameni care nu se gândesc nici o clipă că ei, voi, noi suntem la rând. Fie ca viitori pensionari, fie cu întreaga categorie socială și profesională din care facem parte, dacă permitem ca astfel de lucruri să se întâmple în jurul nostru.

Experienţa fiecărui personaj cu aparatul de fotografiat este distinctă. Care a fost motivul alegerii vârstincelor şi nu al vârstinicilor?

Aș putea repeta aici toate teoriile feministe privitoare la poziția femeii în societate, lucrul casnic, piața de muncă ș.a.m.d., numai că miza seriei de portrete din Calendar Eliptic nu a fost nici o clipă feministă.

Această opțiune a fost extrem de ofertantă prin posibilitatea de a plasa cele 12 portrete în opoziție cu toate tipurile de calendare media pe care le cunoaștem – de la Playboy și Pirelli, la cele cu îngerași și copilași. O mai bună posibilitate de a evidenția prin negație dar și de a rememora istoria manifestărilor de demnitate umană, într-un calendar a evenimentelor care contează și ne pot da o direcție astăzi.

(Trebuie să recunosc, totuși, că de-a lungul lunilor în care Mălina a lucrat la aceste portrete și pe măsură ce seria se completa, mi-a persistat pe retină imaginea Ursulei Iguaran, matriarha semi-zeificată din Un veac de singurătate a lui Marquez.)

Seria de portrete începe cu istoria anilor 1956 (Revoluţia Maghiară) şi se opreşte în 2011, la Revoluţia Arabă. Ce uneşte aceste perioade istorice?

La momentul vernisajului a fost nevoie de foarte multe cuvinte pentru a explica această asociere – de la Revoluția Maghiară, la Primăvara Arabă, toate aceste evenimente pe care le-am ales fie pentru răsunetul lor, fie pentru directa influență asupra societății românești, reprezintă manifestări ale demnității umane. Titlurile celor 12 portrete se vroiau un apel la memorie și un apel la conștiință. La vernisaj, în schimb, am tot fost întrebate dacă doamnele portretizate au participat direct la evenimentele pe care le reprezentau – nu, nu au participat direct, dar nu au fost străine de acestea; și nu doar prin influența acestor evenimente asupra societății românești, ci si prin recunoscuta ancorare politică a generațiilor de dinaintea noastră. Întotdeauna m-am întrebat de ce le reproșăm vârstnicilor votul, în loc să le respectăm și eventual urmăm dorința de implicare și conștiința politică.

După doar câteva zile, totuși, când mișcarea Democracia Real Ya! – Democrație Adevărată Acum! a cuprins întreg Sud-Vestul Europei, nu cred ca mai este nevoie de atâtea explicații. Mesajul seriei de portrete din Calendar Eliptic care se vroia „suntem ființe umane, nu oarbe categorii sociale”, este și mai bine ilustrat de evenimentele ultimelor zile: No somos mercancía en manos de políticos y banqueros – Nu suntem marfă în mâinile politicienilor şi bancherilor.

Textul curatorial ce a însoţit expoziţia:

„Cu cele 12 + 1 portrete din Calendarul Eliptic, Mălina Ionescu propune, pe de o parte, reinventarea unui dicționar de corectitudine politică, într-un secol XXI care încheie procesul de identificare al vârstnicilor cu toate etichetele reducționiste de tipul: pensionar, moș / babă, sau chiar literaturo-idilizanta etichetă de bunic(ă), iar pe de alta, revizuirea unui canon estetic în care această vârstă a fost redată fie ca ilustrare a decrepitudinii, fie ca un comizeraționist memento mori.

Seria de portrete din Calendar Eliptic se încadrează formal și mai ales ironic în categoria ceva mai generală a calendarului-media. Dacă ne-am obișnuit deja cu calendarele „fierbinți” de la Playboy sau Ferrari, cele mai „vintage” de la Peroni, ori calendarele cu pisici, cățeluși sau îngerași, Mălina Ionescu propune o duzină de imagini care spulberă constrângerile genului: în locul unei categorii generale – erotice, animale sau religios-mitologizante, din fiecare filă a acestui calendar transpar personajele care nu se lasă încorsetate în categorisiri sau generalizări. O privire potențial ironică sau poate ceva mai ongistă se va confrunta în aceste portrete cu o serie de personalități perfect individualizate, a căror poză uneori ușor timidă, alteori ușor mirată de propria postură, lasă să iasă la suprafață o existență cât se poate de concretă și personală, în toate profunzimile sale.

În continuarea ideii de refuz al etichetei sau, în cazul de față, al cazului social, aceste portrete sunt și un răspuns la evoluția socială paneuropeană pe care filozoful româno-maghiar G.M. Tamas o definea la începutul acestui an ca „atitudine criminală împotriva bătrânilor.” Fără să fie un „portret al luptătoarei”, dar pentru că toate aceste personaje contemporane cu istoria se prezintă distinse și solemne în toate cele 12 file, Calendarul Eliptic revizuiește curajos efigia iconizată de Rosenthal (România Revoluționară) și Tăttărescu (România Modernă) cu inspirație din Libertatea topless a lui Delacroix, care sfârșește lamentabil pe trotuar în seria Waving the Flag de Sergiu Mihaescu sau violată de FSN în „Aripa Dreaptă” din Orbitorul lui Cărtărescu. Astfel, Calendarul Eliptic ne propune în egală măsură o revizitare a istoriei în cronologia unor evenimente care pot fi scurt definite ca manifestare a demnității umane în refuzul de a se lăsa zdrobită de sisteme sau etichete.

Cochetăria resuscitată a unei feminități în stand-by, dar niciodată șterse cu shift+delete,  auto-ironia zâmbetelor oarecum amuzate de întâlnirea cu obiectivul camerei foto, vulnerabilitatea camera-shy definesc directețea acestei serii semi-staged, în care Mălina Ionescu pare să își fi desăvârșit talentul portretistic. Capacitatea fotografei de a se poziționa ca invizibilă în fața propriilor personaje, care se oferă obiectivului fără nici un fel de scut deadpan, este completată la nivel formal de o extraordinară atenție pentru detaliu, de la cromatica perfect armonizată, la coerența cu care fiecare țesătură se continuă și se îmbină în fundal. Libertatea compoziției și încadrării din această serie este contrabalansată de tonurile unitare în ilustrarea acelui „altădată”, supralicitat în genere de reactualizarea kitsch a brandului interbelic.”. (Sanda Watt)

Număr de vizualizări :2154


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro