“Asemuiesc erorile din text cu pietrele astea extrem de utile şi pe care dacă nu le ai, apoi trebuie musai să le procuri”

apr. 10th, 2011 | By | Category: Studioul de carte

La Editura Galaxia Gutenberg (2011), a apărut volumul de debut al lui Stelian Muller, un volum aşteptat de mulţi cititori. “Aerostatul” lui Stelian Muller ar fi putut rămâne o carte misterioasă, niciodată publicată. În jurul cărţii- cunoscută de ani buni în cercurile literare, amânată mereu din felurite motive şi acceptată, apoi respinsă de varii edituri -, dar şi în jurul autorului, a început să se construiască o mică legendă, întreţinută mai puţin de autor, aparent nepăsător, cât de cititorii săi. Publicarea Aerostatului, fie ea şi întârziată, îl transformă în ceea ce nu mă sfiesc a numi unul dintre cele mai bune debuturi ale literaturii noastre recente”, a scris Rareş Moldovan pe coperta a patra a volumului. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Volumul „Aerostat”, Editura Galaxia Gutenberg (2011), a fost editat în urma câştigării unui concurs. Ce s-ar fi întâmplat cu acest volum dacă nu îl publicai nici acum? Mulţi cititori te cunosc datorită postărilor pe site-uri online.

Eu sper că nu mare lucru. Aerostatul a stat la cutie o grămadă de vreme- probabil ar mai fi stat bucuros încă pe atât. E drept că anul ăsta s-au înşirat întâmplările pe sârmă şi Aerostatul a început să fie tras spre lumină ca găleata pe cumpănă. Până la urmă a fost mai bine aşa…s-a făcut o jumătate de pace la mine în cap, greu de spus între cine şi cine.

Acest volum conţine notaţiile unui jurnal ţinut pe o perioadă de 7 ani. Cum s-a structurat ceva oarecum intim (jurnalul), într-un volum de poezie în proză?

Nu ştiu câtă poezie conţine volumul…eu ţin mult la eticheta de jurnal în proză…cel puţin aşa l-am gândit (deşi nu am stat prea mult cu mâna la tâmplă) şi, probabil, e singurul lucru cât de cât cert. Acum dacă altora le pare altceva, să fie sănătoşi, nu e un lucru important şi cred ca ţine mai mult de structura intimă a fiecăruia decât de textul propriu zis.

Crezi în biografismul nealterat de ficţiuni?

Sunt destul de atent cu ce cred, pentru că resursele de credinţă şi nu numai ele sunt limitate. Biografismul e bun şi alterat şi nealterat, chiar absent cu totul, atâta vreme cât scopul (ţinta) rămâne în lunetă. În Aerostat sunt destule ficţiuni, în special apariţia unor fete în care se regăsesc mai multe (să zicem trei, patru) cum se întâmplă şi în realitate, când te îndrăgosteşti…pui în spatele fetei în cauză ceva (sau o grămadă dacă eşti altruist) din toate fetele pe care le-ai cunoscut sau ţi-au stat prin preajmă.

„Aerostat” e populat de personaje diverse, cu tabieturi diferite şi lumi distincte. Care este liantul care leagă aceste manifestări de viaţă?

Nu ştiu ce anume ţine textul în picioare, dacă aşa ceva se întâmplă, şi probabil se întâmplă, dacă zic mai mulţi. E un fel de vrajă care răzbate prin Aerostat în sus şi-n jos şi care probabil se ocupă cu ţinerea lucuruilor ce nu-şi află multe în comun între aceleaşi coperţi (era să zic ziduri), vrajă căreia nu-i ştiu originea, dar o intuiesc. Din păcate, nu pot spune cu voce tare- poate cândva la sfârşit

Ce este „Aerostatul” pentru tine, acum?

El este şi nu este aşa cum eu sunt şi nu sunt (era să zic)…Până la urmă e prima mare bătălie de la graniţele literaturii în care scopul unui soldat începător ca mine e sa lupte decent şi să moară (dacă e cazul şi când nu e cazul) cu faţa la inamic. El rămâne pe jumatate intim şi pe jumatate străin, ca orice perioadă din viaţă…cam ce se întâmplă cu Luceafarul lui Eminescu, în „Umbra pe deal”: „Azi îl vedem şi nu e” sau ceva asemănător.

Notările de jurnal sunt pe alocuri crochiuri, iar alteori dense. Ezitare de continuitate, de statornicie?

Bineînţeles, sunt ezitari, pierderi de substanţă sau chiar erori, dar pentru mine sunt la fel de importante ca şi vârfurile, nu doar în proză, ba chiar şi în afara ei. „Pietrelor din fundaţie nu le e hărăzit sa încoroneze edificiul” spunea Soljeniţin sau cineva pe care-l confund cu Soljeniţin, dar fără ele nu va exista nimic de genul edificiului mult admirat. Până la urmă îndrăznesc să asemuiesc erorile din text cu pietrele astea extrem de utile şi pe care dacă nu le ai, apoi trebuie musai să le procuri. E drept că şi aici trebuie un fel de sortare. Ce erori sunt utile şi ce erori te îngroapă cu ele. Şi cine poate spune sau cine poate măsura atât de fin?

Epilogul capătă carnaţie, iar notaţiile devin ample, detaliate, lirice. Fragmentarea de dinainte începe să-şi arate legăturile, schimbi registrul. Cât te interesează construcţia unui text, a unei cărţi?

În faţa epilogului am stat cel mai mult…adică vreo câţiva ani. Îmi trebuia un final sau un final fals şi el a apărut greu- aproape nici nu l-am recunoscut când, în fine, a apărut. Construit sau deconstruit nu contează, important că atunci s-a ivit o şansă sau părea că se iveşte şi ea trebuia folosită (cam ce se întâmpla cu cei ce evadau din Gulag – a apărut un camion fără şofer, sari în el şi du-te să nu-ţi pară rău după).

Număr de vizualizări :1977


One Comment to ““Asemuiesc erorile din text cu pietrele astea extrem de utile şi pe care dacă nu le ai, apoi trebuie musai să le procuri””

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro