Emil Cioran, celebrat în Spania

mart. 29th, 2011 | By | Category: Agenda de carte

În perioada 29 – 30 martie 2011, la Circulo de Lectores (Madrid), ora 19:30, cu câteva zile înaintea centenarului nașterii lui Emil Cioran (8 aprilie), vor avea loc două sesiuni de discuții, urmate de vizionarea filmelor documentare inedite “Petre Țuțea – Emil Cioran” și “Apocalipsa după Cioran”. Filmele vor fi prezentate în fiecare seară de către Sorin Ilieșiu (unul dintre autorii documentarelor, alături de Gabriel Liiceanu). Evenimentul este organizat de ICR Madrid.

La evenimente vor mai participa din România profesorul Florin Țurcanu, unul dintre specialiștii în istoria generației lui Cioran și Doina Gheorghiu (autoarea volumului “Cioran și Sábato, El escepticismo feliz” (Mondadori, 1989). De asemenea, va participa José Ignacio Nájera, profesor de filozofie spaniol, autorul volumului “El universo malogrado. Carta a Cioran” (Tres Fronteras, 2008), în care imaginează, cu detalii de istorie a filosofiei, dar și cu o specială empatie, scrisori către filosoful de origine română, Editura Junimea, 2010). La eveniment va fi prezent şi Fernando Savater, care va vorbi deopotrivă despre opera lui Cioran, căreia i-a dedicat nu doar numeroase cărți și articole, dar și doctoratul. De asemenea, vor vorbi despre Cioran cunoscutul scriitor și jurnalist de la El País, Ignacio Vidal-Folch, Héctor Subirats, scriitor și profesor universitar mexican, autor a numeroase studii despre Cioran și al cărții

Evenimentul deja stârnește interes în presa spaniolă de primă linie (în cotidianul El Público de duminică a apărut un amplu articol semnat de Carlos Prieto, articol ce anunță evenimentele organizate de ICR Madrid și realizează interviuri cu doi dintre participanți, iar suplimentul Babelia al celui mai important cotidian El País va publica săptămîna aceasta o scrisoare de tinerețe a lui Cioran, obținută prin intermediul ICR).

Emil Cioran este cunoscut în Spania ca filosof francez de origine română, în primul rând datorită traducerilor și exegezei foarte cunoscutului scriitor și filosof Fernando Savater. Probabil după România și Franța, Spania este țara unde Cioran este cel mai cunoscut specialiștilor și publicului larg, Spania fiind și țara față de care Cioran și-a exprimat o constantă, chiar ferventă admirație. Cu foarte puține excepții, opera lui Cioran este aproape în întregime publicată în Spania, cu traduceri din franceză (realizate de Fernando Savater, Carlos Manzano de Frutos, Carlos Marzo, Rafael Panizo, Amelia Gamoneda) sau română (acestea din urmă datorate lui Joaquín Garrigós), i se dedică bloguri, este o figură cunoscută, admirată, chiar adulată în unele cercuri filosofice contemporane.

Număr de vizualizări :1404


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro