“E păcat că piaţa nostră de carte nu cunoaşte instituţia biografiilor de scriitori”

mart. 13th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

„Ceea ce-i desparte nu-i chiar pentru copii. Ernu e posedat de contextul operei şi evadează în teorie, Stănescu e «bolnav» de revelaţia sensului, a textului cu deschidere în infernul oricărei frumuseţi. Pentru Ernu, poezia e o problemă de viaţă şi de moarte, pentru Stănescu «doar» o contaminare. Febrili, scrupuloşi, oricum ciudaţi «pentru situaţia în care ne găsim», vor apela la bibliografii autorizate, la canonul Bloom, la lista Nabokov…Ca în toate poveştile bune, nu vom cunoaşte sfârşitul acestui «pariu infantil». Ca în toate poveştile bune, va exista însă un «deodată» când inima începe să bată cu putere (i-am investigat pe cei mai mari dintre cei mari – nici unul nu ocoleşte acest moment cardiac)…”, a scris Radu Cosaşu. Andra Rotaru a dialogat cu Bogdan-Alexandru Stănescu despre volumul „Ceea ce ne desparte„, Editura Polirom, 2010, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Tema volumului “Ceea ce ne desparte” de Bogdan-Alexandru Stănescu şi Vasile Ernu, colecţia „Duplex”, Editura Polirom, a apărut în urma unei discuţii purtate la Hanul lui Manuc, care s-a soldat ulterior cu o serie de alte dialoguri despre preferinţele literare ale fiecăruia dintre voi. Aceste discuţii au avut un nucleu de conflict sau de competiţie? Cum s-au închegat epistolele într-un volum?

Nu știu dacă a fost vorba despre competiție sau despre conflict… Așa cum au observat cei câțiva critici care au scris despre carte, suntem doi autori foarte diferiți, modurile în care abordăm literatura sunt total diferite. Vasile e un gânditor căruia îi place anecdotica, el nu se mulțumește cu opera literară, ci mai mereu simte nevoia unor plimbări prin pădurea istoriei. Eu prefer lumea textului, care mi se pare arhisuficientă pentru o biată viață de om. Tocmai aceste deosebiri au creat atracția, cred eu, și au închegat epistolele într-un întreg.

Pentru cititorul obişnuit, riscurile acestor schimburi de opinii puteau fi trimiterile la diverse opere, neparcurse de acesta. V-aţi gândit la vreo metodă de înlesnire a lecturii pentru cât mai mulţi cititori?

Nu știu ce a intenționat Vasile, însă eu nu am scris pentru cititorul obișnuit. Nu mă interesează cititorul obișnuit atunci când scriu. După 8 ore pe zi în care mă gândesc numai la cititorul obișnuit, ca editor, cred că-mi pot permite ca măcar în propria literatură să-mi stabilesc singur standardele.

Cât de mult poate influenţa traseul biografic al unui scriitor, destinul său literar? Unul dintre autorii despre care, de exemplu, Nabokov nu s-a exprimat, a fost Bulgakov, iar voi aţi aflat cauzele acestei tăceri.

Traseul biografic este totul, de fapt. E păcat că piața nostră de carte nu cunoaște instituția biografiilor de scriitori. Iată încă un minus pentru care trebuie să-i mulțumim cititorului obișnuit de mai sus, pentru că el e cel care reprezintă cererea. Bulgakov a avut un destin nefericit: nu poți spune însă dacă asta a fost bine pentru operă sau dacă o viață mai bună ar fi însemnat poate ca Maestrul și Margareta să rămână în stadiul de increat…. Imaginați-vă un Tolstoi care n-ar fi avut resurse, care ar fi trebuit să muncească pentru a se întreține… ar mai fi scris Anna Karenina? Sau, de ce nu, imaginați-vă că n-ar fi avut soția pe care-a avut-o. Unde-ar mai fi găsit un sac de box atât de obedient?

Ernu afirma că “şi situaţiile delicate se rezolvă, fireşte, tot cu ajutorul literaturii.” Ce nu poate fi rezolvat astfel, care sunt limitele?

Vasile Ernu e optimistul din acest dans al nostru. Eu cred că literatura poate doar unge balamale la nivel individual. Amintiți-vă pasajul în care Jorge Semprun vizitează casa lui Goethe din Weimar, undeva, peste deal de Buchenwald… Amintiți-vă nazistul bătrân care-l preamărește pe Hitler chiar atunci, la câteva zile de la încheierea războiului. Iar scena se petrece în casa lui Goethe… Ce rezolvă literatura? Nimic, pentru un imbecil.

Schimbul epistolar al vostru urmează un circuit, ca răspuns la informaţia oferită anterior de unul dintre voi, celuilalt. Ajungeţi, în unele epistole, să investigaţi şi istoria vechiului Bucureşti, pe urmele lui Joyce. Aţi descoperit, până la urmă, locul exact al cinematografului Volta?

Da, locul l-am identificat, pe strada Doamnei, însă topografia s-a schimbat total. Investigația noastră l-a implicat și pe regretatul Ioan Lăcustă. Uite, dispar cinematografele, dispar scriitorii, ce poate rezolva literatura?

Din aceste schimburi de păreri se creează un portret al scriitorilor şi operelor despre care dezbateţi, dar iau naştere şi poveşti fascinante pentru cititor. V-aţi pus problema că, scriind acest volum, unii cititori vor fi influenţaţi fie de Vasile Ernu, fie de Bogdan-Alexandru Stănescu?

Eu aș fi încântat ca un cititor să fie influențat de Ernu pentru că, repet, el este optimistul cuplului. Eu am parcurs un traseu sinistru în această carte: am plecat la drum plin de speranțe,cu o înflăcărare neo-romantică, i-aș spune, și am încheiat în plin spleen

Ai afirmat în epsitola publicată în 19-25 mai 2007, în Suplimentul de Cultură următoarele: “ceea ce ne desparte nu e decât forma”. Titlul volumului de faţă se intitulează “Ceea ce ne desparte”. Cum aţi convenit asupra lui?

Titlul ne-a fost clar de la început: cea mai importantă calitate a prieteniei nostre literare a fost faptul că nu se baza pe asemănări facile. Am vrut să adâncim problema asta, pornind chiar de la pretextul nostru “conflictual”. Titlul a venit natural. În plus, când ne-am început epistolele, tocmai izbucnise scandalul Sorin Antohi, căruia îi apăruseră dialogurile cu Moshe Idel, intitulate Ceea ce ne unește… A fost și puțină ironie la mijloc.

Într-o lume în care comunicare înseamnă media, iar media independentă nu există, publicarea unei cărţi are valoarea greutăţii unui tiraj în aur.”

Da, iarăși am fost ironic, dar și autoironic. Cred că singura miză a unui volum de non-fiction, într-o lume precum cea în care trăim, într-o țară superbă și fascinantă cum e România, este să spună adevărul și să acuze. În clipa de față nu mai există pagini de cultură în cotidiene. Acolo unde există, se ocupă de autopromovare: Adevărul. Sau găzduiesc horoscopul. Revistele de cultură, ori sunt conduse de găști culturale zonale, deci zac cu voluptate într-un etern provincialism, ori au tiraje nesemnificative. Scriitorul nu mai are voie pe scenă: câți scriitori își pot face părerile auzite în agora? Mircea Cărtărescu, Mircea Mihăieș, Andrei Pleșu. Cam atât. Singura speranță rămâne în carte, fie că e tipărită sau e e-book.

Număr de vizualizări :2828


One Comment to ““E păcat că piaţa nostră de carte nu cunoaşte instituţia biografiilor de scriitori””

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro