“Aproape căsătoriţi” de Jane Costello, o comedie romantică savuroasă

mart. 23rd, 2011 | By | Category: Agenda de carte

Joi, 24 martie 2011, ora 17:30, la Victoria Club (Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr. 56, Bucureşti), are loc lansarea volumului “Aproape căsătoriţi” de Jane Costello, Editura Litera, colecţia “Literatura Lady”. La eveniment vor participa: Dana Săvuică (realizatoare şi prezentatoare TV), Dana Negrilă (redactor-şef InStyle) şi Irina Ilie (recator coordonator Litera).

Romantic Novelists` Association a desemnat acest roman în anul 2010 drept “cea mai bună comedie romantică a anului”.

Care este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla în ziua nunţii unei mirese drăguţe şi iubitoare? Părăsită de logodnic în faţa altarului, Zoe Moore se simte incapabilă să facă faţă umilinţei şi privirilor compătimitoare ale prietenilor şi familiei şi se hotărăşte să se mute pentru o vreme în America. Odată ajunsă acolo, tânăra devine bona copiilor unui văduv nesuferit, dificil, dar extrem de atrăgător şi de sexy. In timp ce le câştigă pas cu pas inima copiilor, Zoe se simte din ce în ce mai frustrată de atitudinea tatălui lor, Ryan, pe care îl consideră un nemernic insensibil, dar de care se simte atrasă în mod inevitabil. Slavă Domnului că există micul grup de bone englezoaice, devenite repede prietenele ei, care să-i tempereze disperarea crescândă! Dar oare vor fi ele în stare să o salveze pe Zoe atunci când descoperă că trecutul nu este chiar atât de uşor de uitat?

Număr de vizualizări :1237


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro