“Drumul furnicilor” de Constantin Abăluţă, la “Unu` şi Unu`”

feb. 25th, 2011 | By | Category: Eveniment

Luni, 28 februarie 2011, ora 19:00, în Club A din Bucureşti, va avea loc o nouă ediţie a evenimentului “Unu` şi Unu`”. Invitatul ediţiei: Constantin Abăluţă, care îşi va prezenta volumul “Drumul furnicilor”, Editura Casa de Pariuri Literare. Despre volum vor vorbi: Nora Iuga şi Tudorel Urian, iar actriţa Silvia Codreanu va susţine o lectură. În cadrul evenimentului va fi prezentat documentarul “Nichita Stănescu”, în regia lui Marian Baciu (2007).

După treisprezece ani de la prima apariţie, mă-ntreb unde-a ajuns oare Drumul furnicilor? Strada pe care plouă-ntotdeauna şi-o fi luat un new look? Josefina, musca dintre ferestre, cum se adaptează la termopane? La baie apa continuă să curgă zi şi noapte ca un fluviu particular? Colacul de sârmă ploioasă s-o fi dezrăsucit de tot, lăsând moartea pe dinafară? Vreun paparazzi o fi obţinut vreo poză a păsării din pod pe care nimeni n-a zărit-o? Nu mă-ntrebaţi pe mine, eu n-am făcut altceva decât să bat la maşină litere unele după altele. Tot ce ştiu este că şi după treisprezece ani norii şi beţele de chibrit rămân cele mai frumoase lucruri de pe lume. (Constantin Abăluţă)

Număr de vizualizări :1839


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro