„După primele semne, se pare că 2011 va fi un an de criză pentru dansul contemporan românesc”

ian. 30th, 2011 | By | Category: Dialogul de carte

Artistul şi managerul cultural Cosmin Manolescu a dialogat cu Andra Rotaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, despre situaţia dansului contemporan în România şi în afară, despre Centrul Naţional al Dansului, despre comunitatea dansului în ţara noastră, despre situaţii care pot fi rezolvate, despre management cultural şi existenţa sau inexistenţa unor viziuni de viitor în domeniul artelor.

De curând, CNDB se află iar într-o situaţie ingrată, deoarece se vor începe lucrările de reconsolidare la TNB, unde CNDB îşi desfăşoară activitatea. Au fost lansate şi petiţii de către comunitatea dansului, adresate MCPN-ului. Ce soluţii s-au găsit?

Problema CNDB-ului nu este legată de demararea lucrărilor de consolidare la TNB, ci de faptul că, la finalizarea lucrărilor, instituția nu va avea nici un spațiu alocat în clădirea în care a funcționat legal timp de 5 ani de zile. Asta în timp ce Lăptăria lui Enache şi Muzeul Național de Artă Contemporană vor continua să aibă spații generoase în clădirea renovată, iar TNB va avea nici mai mult nici mai puțin decât 6 săli de spectacole. Este revoltătoare această situație, prin care unei instituții publice de cultură singulară în România i se refuză dreptul la existență!

Soluția de tranziție care se negociază în acest moment are în vedere achiziționarea de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a unei săli mici de spectacole de tip “modular” (asemănătoare cu aceea în care a “supraviețuit” echipa Teatrului Național de la Iaşi pe perioada lucrărilor de restaurare), şi care să fie amplasată în spațiul din fața Bibliotecii Naționale, o locație improprie şi destul de greu accesibilă publicului larg. Până când va fi achiziționată această sală şi va fi deschisă publicului, CNDB-ul va dispune de birouri şi de un studio de repetiții la Sala Palatului. Ambele soluții sunt temporare şi nu rezolvă problemele dificile ale dansului contemporan românesc. Pe lângă problemele de spaţiu şi buget (să nu uităm că în ultimii ani instituția a pierdut mai mult de jumătate din subvenția acordată de MCPN), se adaugă şi un vid de management cauzat de încheierea mandatului de director al colegului meu Mihai Mihalcea, cel care a condus instituția începând cu 2005. “Evacuarea forțată” din clădirea TNB şi pierderea spațiilor de repetiții şi a sălii de spectacole, scăderea subvenției anuale oferite de CNDB şi întârzierea cu care se pare că va fi scos la concurs postul de director CNDB, sunt semnele unui tsunami cultural care va afecta destul de tare scena coregrafică contemporană din țara noastră.

Dacă celelalte arte sunt mai mult sau mai puţin pe cale de extincţie, ce se va întâmpla cu toţi iubitorii dansului contemporan, proaspăt ieşiţi de pe băncile şcolii, amatori sau profesionişti?

Întrebare dificilă. Am dus lupte grele, aş putea spune de “gherilă” timp de aproape 10 ani cu “sistemul” pentru obținerea unei săli de spectacole şi a unor studiori de repetiții care să ofere şansa iubitorilor de dans contemporan, profesionişti sau amatori, să se întâlnească cu publicul. Prin pierderea recentă a spațiului, acum totul trebuie reclădit practic din nou de la 0. Sincer să fiu, nu ştiu ce se va întâmpla cu profesioniştii dansului şi cu toți iubitorii dansului contemporan. Dacă nu se vor găsi soluții rapide, o parte probabil vor migra către străinătate, unde există condiții normale de dezvoltare artistică. O altă parte probabil îşi vor reorienta proiectele către spațiul urban şi neconvențional. Cu siguranță scena va trebui să se adapteze noilor condiții. Iar, după primele semne, se pare că 2011 va fi un an de criză pentru dansul contemporan românesc.

Câte spectacole au cei mai bine receptaţi coregrafi, performeri sau dansatori de la noi din ţară, şi cum sunt remuneraţi ei? Cum se practică dreptul de autor în cazul spectacolelor?

Depinde foarte mult de calitatea artistică a spectacolelor, precum şi de contextul în care îşi prezintă spectacolele. Din nefericire, în România nu există încă o piață pentru spectacolul de dans contemporan, aşa cum există de exemplu pentru artă vizuală sau literatură. Sumele vehiculate în dansul contemporan sunt mult mai mici în raport cu zona teatrului, unde numai onorariul unui regizor ajunge uşor la 10.000 de euro sau chiar mai mult. Aş face o diferențiere între bugetul necesar realizării unui spectacol şi onorariile de autor plătite pentru difuzarea ulterioară a spectacolelor. În cazul în care reuşeşti să ai co-producători străini, poți să ajungi şi la bugete de 50.000 de euro pentru o nouă producție şi să ai şansa unor turnee importante în străinătate. La noi în țară, în cazul în care eşti un artist agreat şi produs de CNDB poți avea şansa ca producțiile tale să fie finanțate, presupun, cu sume între 1.000 – 10.000 euro . Sigur, sumele par mari, însă dacă ai în vedere perioada mare de timp în care se realizează un spectacol (minim 2 – 3 luni), faptul că bugetul acoperă onorariile echipei de proiect (interpreți, compozitor, scenograf, manager etc), precum şi costurile de producție (costume, scenografie, lumini etc.) sau promovarea spectacolului, suma finală ramasă coregrafului nu este foarte mare. Problema cea mai dificilă apare însă la difuzarea spectacolului. Pentru că în RO nu există o piață de desfacere, de cele mai multe ori eşti obligat să faci voluntariat şi să dai spectacolul gratuit sau pe un onorariu de mizerie (300 lei cât oferă CNDB-ul în acest moment). În străinătate, unde există o piață pentru dans contemporan şi bugete pe măsură, onorariul pentru prezentarea unui spectacol de dans contemporan poate ajunge şi la 1.500 de euro pentru o reprezentație. Diferențele după cum se văd sunt foarte mari. Problema mare apare în momentul în care nu reuşeşti să atragi fonduri din străinătate şi nici nu eşti un coregraf produs/finanțat de CNDB.

Eşti implicat în mai multe proiecte, atât de sensibilizare a opiniei publice şi a instituţiilor statului, care, unele dintre ele, par să nu fie conştiente de importanţa dansului contemporan pentru un popor, dar şi în proiecte artistice personale, pe care le ai în derulare.

Din nefericire pentru mine sunt şi artist şi manager cultural. Este foarte dificil în acelaşi timp să îți pui în practică proiectele artistice şi să te implici în mod activ la realizarea unor proiecte de infrastructură şi reformă a sistemului. Începând cu 1996, odată cu absolvirea Programului Ecumest – primul master în management cultural inițiat de Corina Şuteu, mi-am dedicat cea mai mare parte a timpului meu promovării şi dezvoltării dansului contemporan în România. Începând cu 2000, prin Fundația Gabriela Tudor (fostă Proiect D.C.M.) am inițiat şi derulat o amplă campanie de lobby pentru dansul contemporan românesc, care a dus în 2004 la crearea Centrului Național al Dansului Bucureşti şi la apariția unei noi generații de artişti. Din 2005 m-am implicat în mod activ în reformarea AFCN-ului şi îmbunătățirea legislatației privind finanțarea proiectelor culturale. Puțini ştiu că atunci, în urma unor negocieri dificile cu dna. Mona Muscă, am obținut acordul MCPN, prin care AFCN-ul acorda operatorilor culturali dreptul ca 20% din co-finanțarea acordată să fie folosită în acoperirea cheltuielilor administrative (plata onorariului coordonatorului de proiect, telefon, internet, chirie birou etc) lucru care a fost preluat ulterior de toate sursele de finanțare publică. Sau că în 2007, în urma unei campanii de presă puternice pe care am iniţiat-o singur, însă care a beneficiat de sprijinul CNDB, AFCN, ICR şi de al colegilor ONG-işti, am obținut eliminarea “garanției de bună execuție” pentru proiectele culturale. Până atunci ONGurile culturale erau obligate să blocheze într-un cont bancar 10 % din valoarea finanțării oferite de o instituție publică. Sunt bătălii mici câştigate, însă care înseamnă foarte mult pentru scena culturală, în special cea privată. În acest moment, împreună cu alți colegi, am demarat o Coaliție a Sectorului Cultural Independent care îşi propune să devină un factor de dialog activ în relație cu autoritățile publice şi cu sistemele de finanțare publică din domeniul culturii. Pentru 2011 ne-am propus să încercăm să deblocăm situația de la AFCN unde în continuare lucrurile sunt extrem de confuze şi să începem demersurile privind îmbunătățirea Programului Cantemir, fondul principal al Institutului Cultural Român destinat proiectelor culturale pentru străinătate. Cei interesați să ni se alăture acestor demersuri sunt invitați să completeze chestionarul online la adresa https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dEt4Zkl2TXFLMGdqRzBYOUZCOC1HUlE6MQ sau să ne trimită un email la coalitia@arts.ro.

Din punct de vedere artistic, pentru 2011 mi-am propus să realizez mai multe proiecte şi spectacole de dans contemporan. În primăvară voi începe repetițiile la spectacolul Eu Sunt Eu care va avea premiera (dacă toate lucrurile merg bine) la finalul lunii iunie, într-un hotel din Bucureşti. Proiectul a fost demarat anul trecut într-o rezidență Jardin d’Europe la Stockholm, fiind o producție Paradis Serial. În luna mai voi demara un alt proiect internațional – Available, la care voi colabora cu Gabriella Maiorino, coregrafă italiancă stabilită la Amsterdam, şi HeJin Jang, coregrafă sud-coreancă stabilită la New York. La invitația lui Ciprian Marinescu, bursier al Fundaţiei Robert Bosch din Germania, voi curatoria programul unui festival de dans contemporan românesc co-organizat de Fabrik Potsdam şi Institutul Cultural Român Berlin ce va avea loc în septembrie la Potsdam. În cazul în care vom obține o finanțare europeană prin Programul Cultura 2007-213, împreună cu Ştefania Ferchedău voi lansa în această vară un amplu proiect de mobilitate şi cercetare coregrafică europeană pe doi ani care va include burse de mobilitate, rezidențe, schimburi de spectacole şi burse pentru tineri manageri de dans. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu organizații din Marea Britanie, Irlanda, Cipru, Letonia şi Turcia, şi se va finaliza cu un forum european la Bucureşti, în 2013. Printre proiectele de suflet aş aminti bursa în management cultural Gabriela Tudor, realizată în parteneriat cu Fundatia Rațiu din Londra, aflată la ediția a II-a, care va fi acordată în acest an Ralucăi Pop (inițiatoarea proiectului banipentruarte) şi programul de rezidențe ArtistNe(s)t cu rezidențe de literatură la Tescani (realizată în parteneriat cu Muzeul Național “George Enescu”, şi dans contemporan la Bacău (realizată în parteneriat cu Centrul de Cultură “George Apostu”. Aş mai menționa aici şi participarea la Platforma Dansului Balcanic (un proiect regional itinerant pe care l-am co-fondat în 2010), în aprilie 2011 la Ljubljana cu spectacolul “Supergabriela”, un proiect special dedicat Gabrielei Tudor, care s-a bucurat recent de aprecierea publicului şi a presei de specialitate la New York.

De curând, la CNDB a avut loc spectacolul “16 ianuarie”, dedicat anului voluntariatului. Cum s-au descurcat cei 33 de dansatori amatori? Va mai exista o replică a acestui spectacol? Sala a fost arhi-plină…

”16 ianuarie” a fost un cadou pe care am vrut să-l ofer în egală măsură iubitorilor dansului contemporan, oamenilor dragi şi mie însumi. Timp de 6 zile am lucrat intensiv cu un număr mare de dansatori amatori (la început, în primele zile au fost 43 !), din care o bună parte erau la prima experiență de dans contemporan. A fost o experiență frumoasă, luminoasă, care s-a finalizat cu un spectacol bun, ținând cont de condițiile în care a fost realizat (timp scurt de lucru, buget 0, numărul mare de interpreți). Spectacolul a fost bine primit de publicul prezent şi este programat pentru o noua reprezentatie pe 19 februarie la CNDB. Ţinând cont de rezultatele extrem de pozitive, am decis să continui această aventură cu un nou proiect educațional – o combinație de cursuri şi spectacole – destinat publicului larg, care va începe în luna aprilie şi va fi dedicat Zilei Internaționale a Dansului. Proiectul va purta numele de 6 mai (urmând a fi prezentat publicului în data de 6 mai ) şi va fi produs de ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti.

În 1997, împreună cu Gabriela Tudor, aţi înfiinţat Fundaţia Proiect DCM (în prezent Fundaţia Gabriela Tudor), care a jucat un rol important în dezvoltarea dansului contemporan în România şi în crearea Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti.

Crearea împreună cu Gabriela Tudor (unul din puținii manageri vizionari pe care i-am avut în România) a Fundației Proiect D.C.M, prima organizție neguvernamentală din domeniul dansului, a însemnat foarte mult pentru mişcarea de dans contemporan din România. Centrul Inter/Național pentru Dans Contemporan, a fost primul mare proiect la care am lucrat împreună, care a vizat crearea unui spațiu pentru dansul contemporan în România. Timp de 3 ani, Centrul a funcționat în clădirea ArCuB întru-un mic birou şi un studio de dans improvizat într-un hol, fiind singura organizație care a prezentat în mod regulat spectacole, a organizat ateliere şi cursuri pentru tinerii coregrafi, platforme şi festivaluri, programe de formare a publicului, a oferit burse de specializare în străinătate tinerilor dansatori şi coregrafi şi a organizat o stagiune anuală de spectacole la teatrul L.S.Bulandra. Începând cu 2000, Fundația s-a implicat în organizarea unor proiecte importante cum ar fi Festivalul Internațional de Dans BucurEsti.Vest, programul de formare profesională Movements on the Edge, Balkan Dance Platform, proiect care a adus recunoaştere internațională dansului contemporan românesc, proiectul Dans.Ro de promovare a dansului contemporan în străinătate, organizarea în cadrul evenimentului Sibiu Capitala Culturală Europeană a festivalului Sibiu Dans 2007, şi proiectul de schimb coregrafic România – Luxemburg Danse.Entre.Deux, derularea în România a două proiecte de dezvoltare profesională europeană pentru tineri coregrafi şi dansatori – Terrains Fertiles (2005) şi Migrant Body (2006-2007). Activitatea neîntreruptă a Fundației de la crearea ei şi pînă în prezent, a permis în timp apariția unei noi generații de artişti, pătrunderea producțiilor românesti pe scena internațională, creşterea interesului publicului larg pentru această artă şi apariția unor noi proiecte, festivaluri şi organizații de dans. Crearea CNDB-ului şi succesul internațional de care se bucură artiştii romani sunt doar unele din rezultatele vizibile ale activitătii pe care am derulat-o împreună cu Gabriela timp de aproape 11 ani.

Care este statutul dansului contemporan în lume ?

Depinde la care lume ne referim. Dacă vorbim de țările din Uniunea Europeană, dansul contemporan este o artă recunoscută şi extrem de bine reprezentantă, cu o infrastructură puternică şi finanțări importante. Cel mai bun exemplu ar fi Franța, care are 21 de centre coregrafice regionale, 5 centre de dezvoltare coregrafică, un Centru Național al Dansului la Paris, zeci de festivaluri de dans şi peste 500 de companii independente de dans contemporan. La polul opus se află ţările vecine din Estul Europei (Bulgaria, Macedonia, Albania etc.) sau unele țări din Africa sau Asia, unde nu există o infrastructură şi piața culturală pentru dansul contemporan. Dacă ne referim la ele, aş spune că situația din România este foarte bună ținând cont că avem o instituție națională pentru coregrafia contemporană, o comunitate artistică mică, însă foarte branşată la scena internațională, şi un public foarte interesat de aceasta artă. Dacă însă mă raportez la țările dezvoltate şi cu tradiție veche, suntem însă foarte departe, şi mai avem foarte mult de luptat cu un sistem inerțial care acordă foarte puține şanse creației coregrafice contemporane.

Dacă ai avea puteri fantastice, ce ai oferi comunităţilor artiştilor din România şi cum ai sprijini artele?

Dacă aş avea puteri supranaturale, probabil că aş oferi artiştilor din România infrastructura, spațiile şi finanțarea de care au nevoie pentru a-şi duce la bun sfârşit proiectele artistice, printr-o amplă reformă a sectorului cultural din România. Aş investi foarte mult în oamenii tineri, în managerii culturali (de care avem mare nevoie), şi în sectorul cultural neguvernamental, unul din puținele motoare “negripate” a culturii româneşti. Aş crea noi vectori de dezvoltare culturală prin susținerea directă a mobilității, a creativității şi  a interdisciplinarității artistice. Probabil că aş crea noi modele de instituții culturale adaptate necesităților şi timpurilor pe care le trăim.

Număr de vizualizări :1698


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro