Festivalul de Teatru al Deţinuţilor “EXIT”, ediţia a II-a

nov. 7th, 2010 | By | Category: Postcard

În perioada 8 – 11 noiembrie 2010,  la Teatrul “Nottara” Bucureşti şi în „La Scena – Teatrul Arca”, se desfăşoară Festivalul de Teatru al Deţinuţilor “EXIT”, ediţia a II-a. Festivalul este organizat de Asociaţia A.R.T. Fusion, în parteneriat cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, şi reuneşte douăsprezece trupe de teatru din penitenciarele şi centrele de reeducare din toată ţara, care vor pune în scenă piese de teatru clasic şi teatru forum. Partenerii proiectului sunt Teatrul Nottara şi La Scena – Teatrul Arca.

A doua ediție a festivalului este parte a proiectului EXIT II, finanţat de Asociaţia Fondului Cultural Naţional, ce își propune să dezvolte abilităţile de reintegrare socială pentru tinerii din centrele de reeducare și penitenciarele din România prin arta teatrului şi să pozitiveze mentalitatea românească asupra deţinuţilor, pentru a facilita procesul de reintregrare socială a acestora după încheierea perioadei de detenţie. A.R.T. Fusion în colaborare A.N.P. a încercat să le ofere persoanelor aflate în detenţie un mijloc de exprimare şi explorare a sentimentelor lor într-un mod neprimejdios, contribuind la dezvoltarea lor afectivă prin activitate artistică. Ediţia 2010 a Festivalului EXIT completează cele nouă piese de teatru clasic, cu două piese ale Teatrului Forum.

Implementat în perioada august – noiembrie 2010, proiectul a implicat 90 de deţinuţi din Penitenciarele Rahova, Jilava, Târgu Jiu, Colibaşi, Vaslui, Galaţi, Codlea, Craiova, Târgu Ocna,  Gherla,  Satu Mare, Oradea, Bistriţa, Timişoara, Găeşti. Aceștia au fost asistați în crearea pieselor de 16 tineri artişti, promotori ai principiilor de toleranţă şi egalitate de şanse pentru tinerii aflaţi în sistemul penitenciar.

Programul celor 4 zile de festival:

Ziua 1 – 8 noiembrie 2010 Teatrul Nottara Bucureşti

Penitenciarul Codlea –  “Ciclopul” după Euripide / regia Gabriel Costea

Penitenciarul Craiova –  „Casa Poporului” / regia Bogdan Georgescu

Penitenciarul Oradea  – „Transplantul” de Lavinia Steer /regia  Florian Silaghi

Penitenciarul  Gherla – „Noapte şi Zi” / regia  Andreea Iacob

Penitenciarul Jilava – „Despre libertatea obişnuită“ / regia  Daniel Simion şi Costin Nedelcu

Ziua  2 – 9 noiembrie 2010 Teatrul Nottara Bucureşti

Penitenciarul  Rahova  – „Evolution” / regia Iulian Gliţă

Penitenciatul Satu-Mare – „Experimentul” de Ion Băieşu / regia  Radu Botar

Penitenciarul Bistriţa  – „Trişez cu viaţa”/ regia Camelia Toma

Penitenciarul Timişoara – „Un vis…” / regia Ana Maria Andone

Ziua 3 – 10 noiembrie 2010 La Scena – Teatrul Arca

Penitenciarul Craiova – Piesă de Teatru Forum

Ziua 4 – 11 noiembrie 2010 La Scena – Teatrul Arca

Centrul de Reeducare  Găeşti – Piesă de Teatru Forum

Intrarea este liberă iar accesul spectatorilor se va face în limita locurilor disponibile.


Teatru Forum este un spectacol interactiv de teatru în care audienţa este invitată să-şi demonstreze ideile privind alegerile pe care le facem, corecte sau greşite. Interactivitatea acestui gen de teatru este dată de privilegiile acordate audienței; cu ajutorul Jokerului (moderator) spectatorii urcă pe scenă, înlocuiesc personajele şi încearcă să rezolve o situaţie inspirată din realitate.

Asociaţia A.R.T. Fusion este o entitate non-profit ce a luat naştere în 2005 ca o iniţiativă de tineret. Misiunea A.R.T. Fusion este de a contribui la procesul de dezvoltare personală şi îmbunătăţirea competenţelor copiilor, adolescenţilor şi tinerilor folosind metode ale artei participative. Până în prezent Asociaţia ART Fusion a derulat şase proiecte în parteneriat cu Administraţia Naţională  a Penitenciarelor  în folosul reintegrării tinerilor deţinuţi.

Număr de vizualizări :1500


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro