„Umilinţă – Locul unde clopotul nu bate niciodată” de Cătălin Apostol, în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Cairo

nov. 23rd, 2010 | By | Category: Eveniment

Lungmetrajul de debut al regizorului Cătălin Apostol–  „Umilinţă –  Locul unde clopotul nu bate niciodată”, a fost selecţionat în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Cairo ce se va desfăşura în perioada 30 noiembrie – 9 decembrie 2010. “Umilinţă” este o producţie PARADOX FILM şi va fi lansat pe ecranele din România în primăvara anului 2011.

Personajul principal al filmului, Dumitru, a avut cândva o viaţă normală. A fost medic veterinar, însă un accident absurd îi demolează întreaga existenţă. Pornind de la o dramă individuală, filmul evocă spectacolul zguduitor al unei lumi care nu mai are nici un reper, îndepărtată total de orice fărâmă de umanitate.

Acţiunea este plasată în anul 2005, anul marilor inundaţii, şi se petrece într-un sat cu un aspect sumbru, potopit de noroaie, mocirlă şi de o ploaie ca de sfârşit de lume.

Filmul are ca punct de pornire scenariul regizorului Cătălin Apostol, finalist la Concursul Naţional de Scenarii – HBO România, 2007.

Distribuţia filmului este alcătuită din actorii: Şerban Ionescu, Costel Caşcaval, Valentin  Teodosiu, Mitică Popescu, Ioan Grosu, Magda Catone, Avram Iclozan şi alţii.

Cătălin Apostol (regizor, realizator de documentare în Televiziunea Română şi jurnalist la revista Formula As) este cunoscut publicului din România pentru documentarele „Cuibul de cuci”, „Foame şi pedeapsă” şi „Valea Jiului – o istorie în ruină”, filme distinse cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Număr de vizualizări :1952


One Comment to “„Umilinţă – Locul unde clopotul nu bate niciodată” de Cătălin Apostol, în competiţia Festivalului Internaţional de Film de la Cairo”

  1. Scenariul filmului Umilinta a fost publicat de Editura LiterNet si e disponibil gratuit online la http://editura.liternet.ro/carte/239/Catalin-Florin-Apostol/Umilinta.html

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro