Expoziţie personală Ion Şinca

oct. 9th, 2010 | By | Category: Eveniment

Luni, 11 octombrie 2010, ora 17:00, la Galeria de Artă (Piaţa Victoriei nr. 4, Ploieşti) are loc vernisajul expoziţiei personale a artistului Ion Şinca. Expoziţia va fi deschisă publicului larg pană pe 25 octombrie 2010. Evenimentul este organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din Ploieşti.

“Pictor și profesor printre cei mai cunoscuți din generația lui în Ploiești și Prahova, Ion Șinca reprezintă un nume și un caz aparte în generația lui. Recunoști, fără îndoială, și în această expoziție o manieră a pictorului Ion Șinca în motive alese, în cromatica lucrărilor, până la grija minuțioasă pentru prezentare. Peisajul este un gen preferat al pictorului, deci se poate spune că, în confruntarea cu realitatea, peisajul îl exprimă ca stare de spirit”, a spus Ruxandra Ionescu, critic de artă.

Evenimentul continuă istoria expozițională a pictorului, începută în anul 1974 și susținută pe plan local, național și internațional.

“Viața pictorului Ion Șinca este o fantasmă care are forma și culoarea picturii sale. Fantasma picturii lui Șinca este forma și culoarea copilăriei, a locului natal. Fantasma locului natal e Ion Șinca, chiar și atunci când se află în atelier, la ore, pe stradă el este de fapt în satul său și bântuie, ca o fantomă a memoriei dealurile, curțile, ulițele, grădinile…”, a scris Cornel Sântioan Cubleșan, în volumul în pregătire “Micul montparnas”.

Mai multe detalii pe: http://issuu.com/zacos/docs/ionsinca.

Număr de vizualizări :995


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro