Expoziţia “LipSüs”, la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi

oct. 14th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 15 octombrie 2010, ora 18:00, la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi are loc o nouă ediţie a programului “Formă şi dialog”. Evenimentul va cuprinde vernisajul unei expoziţii de grup, la Galeria Raku25, şi o întâlnire cu Marius Chivu, redactor-editor la revistele de cultură “Dilema Veche” şi “Dilemateca”.

Expoziţia, intitulată (ironic-ludic) “LipSüs” cuprinde lucrări semnate de şase tineri artişti plastici: Tolgyi  Andreea, Ştefan Radu Creţu, Mândru Carolina, Eliza Clara Labancz, Creţu Lavinia şi Emil Cassian-Dumitraş.  Cel din urmă este şi curatorul expoziţiei, cel care a reuşit să orchestreze acest demers artist colectiv.

Marius Chivu s-a născut la 20 septembrie 1978 şi, chiar dacă este încă foarte tânăr, lumea literară şi nu numai îl consideră unul dintre criticii literari cei mai pertinenţi din România.  Marius Chivu va prezenta  revistele “Dilema Veche”  şi “Dilemateca” (singura revistă glossy de literatură din ţara noastră), vom discuta despre ultimele tendinţe în literatură, despre cinematografie şi la finalul serii vom avea ocazia extrem de rară de a-l asculta citind poeme din creaţia proprie.

Partenerii Muzeului de Artă Comparată în organizarea evenimentului sunt Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud, Galeria Raku25 şi Fundaţia de Artă Contemporană MAXIM.

Număr de vizualizări :1052


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro