“Domnul K. eliberat” de Matei Vişniec

oct. 10th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

La Editura Cartea Românească a apărut volumul semnat de Matei Vişniec, “Domnul K. eliberat”, în colecţia “Proză”.

Acuzat cândva pentru o vină obscură, închis de ani buni într-un penitenciar cu misterioase ramificaţii subterane, unde se dovedeşte un deţinut răbdător şi conştiincios, Kosef J. se trezeşte într-o dimineaţă eliberat. Fără să-şi fi dorit. Fără să i se spună de ce. Fără să i se explice măcar ce presupune „a fi liber”. În aşteptarea întâlnirii (amânate sine die) cu directorul închisorii, domnul K. descoperă cu stupoare împrejurimile coloniei. Parcurgând, odată cu „privilegiatul” personaj, serii concentrice de lumi kafkiene, cititorul acestui roman s-ar putea simţi, deloc paradoxal, la el acasă…

„Domnul K. eliberat” este, în primul rând, un omagiu adus lui Kafka. Această carte este însă legată şi de un anume moment din viaţa mea: plecarea din România, în 1987. În România nu avusesem niciodată de gând să scriu un roman care să se raporteze direct la Kafka, scrisesem doar piese legate de lumea kafkiana în care trăisem. Ajuns la Paris însă, am simţit un şoc: şocul libertăţii. Ieşeam parcă dintr-o închisoare şi nu ştiam ce să fac cu libertatea mea. M-am simţit, brusc, ca personajul lui Kafka, domnul K., dar trăind o traumă în sens invers, altfel spus, nu şocul arestării, ci şocul eliberarii.”, a scris Matei Vişniec.

Număr de vizualizări :1294


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro