Regulamentul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Prima

sept. 16th, 2010 | By | Category: Postcard

Cei interesaţi de cea mai importantă distincţie pe care o poate primi un tânăr debutant, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Prima, pot trimite volumele lor până la data de 10 decembrie 2010, conform regulamentului pe care îl redăm, integral, mai jos:

Având în vedere faptul că din 1991 se acordă de către Primăria Municipiului Botoşani, prin Hotărîrea Consiliului Local Botoşani, din luna martie 1991, Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia, cât şi propunerea unor personalităţi ale literaturii române şi acceptul organizatorului principal al acestui premiu, în colaborare cu Fundaţia Culturală „Hyperion-caiete botoşănene” Botoşani, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, prin Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, începând cu anul 1998 va fi acordat un premiu naţional pentru debut editorial, care va purta denumirea de Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Prima.

Premiul va fi înmânat laureatului la începutul galei de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, în fiecare 15 ianuarie pentru anul precedent, pe scena Teatrului Mihai Eminescu din Botoşani, valoarea lui financiară fiind  în funcţie de fondurile aprobate de Ministerul Culturii şi Cultelor pentru acest premiu, prin memoriu înaintat de fiecare dată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani, sau de alte instituţii implicate în organizare, nu mai mic de 2.500  lei.

Poeţii debutanţi şi editurile care publică astfel de cărţi vor trimite pe adresa organizatorilor (Gellu Dorian, Fundaţia Culturală „Hyperion-Caiete Botoşănene” Botoşani, Pietonal Transilvaniei, nr.3, Bl. A8, Apt. 8, Botoşani)  câte 6 (şase) exemplare din cărţile publicate în perioada ianuarie-decembrie, până pe data de 10 decembrie a anului curent.

Un  juriu format din critici şi istorici literari, profesori universitari din importantele centre culturale ale ţării, prezidat de preşedintele juriului naţional de acordare a premiului pentru Opera Omnia, în urma selecţiei cărţilor primite în termenul regulamentar, efectuată de o comisie formată din reprezentanţi ai organizatorilor care va fixa şi primele cinci cărţi nominalizate, va decide cîştigătorul, care va fi invitat la gala de decernare a premiului şi i se va înmâna premiul.

Juriul are latitudinea de a acorda, în funcţie de fondurile existente, până la cel mult trei premii, împărţind fondul de premiere în mod egal poeţilor premiaţi sau, în situaţia în care anul editorial nu este relevant, să nu acorde premiul.

Număr de vizualizări :3048


3 Comments to “Regulamentul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Prima”

  1. […] Abia în 1996, Ileana Mălăncioiu, într-o discuţie în sala de Consiliu a Primăriei Botoşani, a propus să se acorde un premiu şi pentru poeţii debutanţi. Astfel, în 1999, pentru anul 1998, primul laureat al acestui premiu, Opera Prima, a fost poetul Doru Mareş. Acum premiul a ajuns la ediţia a XIII-a şi douăzeci de tineri poeţi s-au bucurat de el. Juriul pentru aceast premiu este prezidat de fiecare dată de preşedintele juriului mare şi îi are ca membri pe: Al. Cistelecan, Mircea A, Diaconu, Daniel Crsitea-Enache, Vasile Spiridon şi Andrei Terian. Anexez acestui interviu şi regulamentul pentru ediţia din ianuarie 2011. […]

  2. […] asemenea, urmeaza sa fie anuntati nominalizatii la sectiunea debut, Opera Prima pentru […]

  3. Osoianu Iurie spune:

    …De haosuri eterne cu astri murmurind
    Nostaljic se loveste frintura mea de gind
    De unde-n Eminescu atitea Universuri…
    Atita Vesnicie… De unde-n Eminescu…

    De unde …dulce mama si grelele scrisori
    Si codrii de arama cu albastrii de flori
    De unde Catalina,de unde Catalin
    Scaldat in foc de soare Lucafarul divin

    De unde si Cezarul si plopii fara sot
    Si greco-bulgarimea, Fanarul cu iloti
    De unde lac cu nuferi, mijloc de codru des
    Si vreme ce tot vine si valuri ce tot trec.?!

    Suntem romini si punctum…zic astrii impletind
    In mreaja de vapae frinturile-mi de gind
    Din noi nascu Poetul atitea Universuri
    Atita Vesnicie…Atita Eminescu…

    11.01.2011.
    Iurie Osoianu. RM

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro