Lecţia de pictură în cadrul expoziţiei “Atelier Experimental”

aug. 11th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 12 august 2010, ora 17:30, la Galeria Orizont din Bucureşti are loc cel de-al doilea atelier de creativitate organizat în cadrul expoziţiei „Atelier Experimental”. După modele, dar şi din imaginaţie, toţi cei interesaţi vor avea posibilitatea să înveţe noţiuni elementare despre un alt gen artistic, portretul, sub îndrumarea artiştilor Dominic Vârtosu şi Teodora Vişineanu. Organizatorii vor pune la dispoziţia celor interesaţi toate materialele necesare, participarea fiind gratuită.

La primul workshop, organizat în data de 29 iulie 2010, 16 copii cu vârste cuprinse între doi şi 11 ani au învăţat noţiuni elementare de compoziţie plastică, au experimentat, s-au jucat şi au confirmat faptul că arta poate fi accesată de oricine, indiferent de vârstă sau preocupări.

Atelierele de creativitate organizate de Filiala de Scenografie a Uniunii Artiştilor Plastici din România în parteneriat cu Fundaţia Culturală Artex se adresează celor care doresc să deprindă sau să aprofundeze arta de a picta, indiferent de nivelul cunoştinţelor în domeniu. Publicului i se ofera o alternativă de petrecere a timpului liber, o modalitate de a deprinde abilităţi practice şi de a-şi dezvolta creativitatea iar tinerilor artişti posibilitatea de a relaţiona cu cei care le apreciază efortul.

Galeria Orizont expune în perioada 21 iulie – 18 august, o selecţie de 37 de lucrări de pictură şi sculptură semnate de nouă absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti. Conceptul expoziţional care a stat la baza organizării expoziţiei – experimentul, modalitatea prin care viziunea artiştilor a ajuns în formă finală. Expoziţia “Atelier Experimental” poate fi vizitată de luni până vineri între orele 10:00 – 19:00 şi sâmbătă între 10:00 – 16:00.

Număr de vizualizări :845


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro