Prima zi de Bookfest 2010 printre marii scriitori spanioli şi umbrele lui Ceauşescu

iun. 9th, 2010 | By | Category: Eveniment

Salonul Internaţional al Cărţii Bookfest a dat startul la citit ieri, 9 iunie 2010, de la ora 10.00, în Complexul Romexpo. Festivitatea de deschidere Bookfest 2010 a început la ora 11.00, prin tăierea panglicii inaugurale, la intrarea în pavilionul 15, de către Grigore Arsene, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România, alături de oficiali români şi spanioli. AgentiadeCarte.ro vă prezintă câteva dintre cele mai importante evenimente de la Bookfest 2010, ediţia a V-a.


Festivitatea de inaugurare a Bookfest a continuat în Pavilionul 13, cu discursurile domnilor Grigore Arsene, Vasile Timiş – Secretar de Stat al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Liliana Preoteasa – delegat al Ministerului Educaţiei, Estanislao de Grandes – Ambasadorul Spaniei la Bucureşti, Rogelio Blanco Martiney – Director general al Direcţiei Cărţii, Arhivelor şi Bibliotecilor din Ministerul Spaniol al Culturii şi Mihai Penescu – Preşedinte Uniunii Editorilor din România. A fost tăiată apoi panglica inaugurală a standului “Spania –  ţară invitată” la Bookfest 2010 şi a fost vizitată Expoziţia de fotografie „De(scriind) priviri…” a unui clasic al fotografiei interbelice spaniole, Alfonso, cu portretele în alb-negru ale unor mari scriitori precum Miguel de Unamuno, Jose Ortega y Gasset, Manuel Machado, Juan Ramon Jimenez sau Federico Garcia Lorca.

Margareta Pâslaru la „Clubul Şoriceilor de bibliotecă”

De la ora 12.30 „Clubul Şoriceilor de bibliotecă” s-a deschis, pentru micii „devoratori” de carte, alături de Silvia Kerim şi “Crescătoria de îngeri”, lansată la Editura Tamar. Cartea Silviei Kerim este singura carte scrisă în 2010 care se adresează, deopotrivă, şi adulţilor. Împreună cu autoarea, una dintre cele mai bine cotate scriitoare pentru copii, a fost prezentă şi Margareta Pâslaru, la inaugurarea clubului pentru cei mici. Ambele şi-au recunoscut pasiunea pentru muzicaluri. La solicitarea publicului, Margareta Pâslaru va reveni la Bookfest duminică, 13 iunie 2010, la ora 13.00, pentru o sesiune de autografe la standurile Jurnalul naţional, Curtea Veche, Electrecord, precum şi la „Clubul Şoriceilor de bibliotecă”. În acest spaţiu de lectură, joc şi creativitate copiii vor putea citi în bibliotecă şi pe scenă, vor participa la ateliere de desen şi de creativitate, vor asista la piese de teatru pentru copii, vor lua lecţii de circulaţie rutieră şi se vor bucura de expoziţii de ilustraţie şi fotografie şi jocuri educative pe calculator, pe parcursul celor cinci zile de desfăşurare a Bookfest.

Sfârşitul Ceauşeştilor — Să mori împuşcat ca un animal sălbatic” de Grigore Cartianu

Ora 13.00 a fost momentul de prezentare a unor lucrări ştiinţifice de biologie şi geografie ale Academiei Române, publicate la Editura Ars Docendi, dar şi al lansării cărţii “Sfârşitul Ceauşeştilor — Să mori împuşcat ca un animal sălbatic” de Grigore Cartianu, la standul Adevărul Holding. Cartea este scrisă  după o „cercetare despre evenimentele din ’89, de la persoanele neinteresate de publicitate, astfel descoperind adevărul”, spune autorul. Grigore Cartianu şi-a prezentat cartea ca fiind una independentă, despre un subiect dezbătut pe larg: revoluţia de la 1989, realizată pe fundalul unei lovituri de stat. Cartea prezintă, printre altele, povestea a doi oameni, Ion şi Mihai Gâtlan, tată şi fiu. Mihai Gâtlan a fost prima victimă a evenimentelor din ’89, fiind lovit de camionul comuniştilor şi apoi executat cu un foc în cap de către o persoană în civil, după cum le-a povestit Cartianu celor prezenţi la această lansare de carte.

Conspiraţia oamenilor liberi – Patruzeci de călătorii în căutarea unui drum”

O altă lansare de carte a avut loc şi în pavilionul 14, în cadrul Cafenelei literare “României libere”, de la ora 13.30. Este vorba despre cartea Ruxandrei Hurezean, “Conspiraţia oamenilor liberi – Patruzeci de călătorii în căutarea unui drum”, prezentată de Vasile Sebastian Dâncu şi Cristian Pantazi de la Hotnews. Profesorul Vasile Sebastian Dâncu a prezentat cartea ca fiind o asumare a realităţii, realizată cu tâlc şi cu discreţie. În opinia sa, Ruxandra Hurezean este o poetă, spune totul cu duioşie, se descoperă prin ceea ce scrie şi îşi asumă realitatea ca şi cum este vinovată pentru ceea ce se întamplă. „Conspiraţia oamenilor liberi este o carte-reportaj de excepţie, o încercare de a povesti despre intersecţia cu o parte din viaţă şi din realitatea socială”, a afirmat Vasile Sebastian Dâncu. Ruxandra Hurezean a discutat despre situaţia presei, afectată de tranziţia de 20 de ani, şi despre rolul reporterului, care este doar un pion pe o tablă de şah. El este singurul care poate salva credibilitatea, prin bucăţile de viaţă pe care reuşeşte sau nu să le interpreteze, să le transmită. Despre carte, Hurezean spune că a reuşit să îi îmbogţească lumea de semnificaţii. Concluzia a fost a domnului Pantazi: „Ruxandra priveşte timpul nostru, ea are timp sa vadă ceea ce noi nu mai apucam să vedem.”

Salonul de Carte Bookfest 2010 este organizat de Asociaţia Editorilor din Romania (AER), sub egida Federaţiei Editorilor din România şi patronajul ministerelor culturii român şi spaniol, al Federaţiei Editorilor din Spania şi Institutului Cervantes de la Bucureşti, al MAE român şi Primăriei Municipiului Bucureşti, cu concursul ARCUB. Co-producător al Bookfest 2010 este TVR Cultural, iar principalii partenerii media sunt România Liberă, Europa FM, Jurnalul Naţional. Colaboratorii media sunt Zoom TV, Agenţia de Carte şi ziarul Azi. Printre sponsori se numără Cartea Dragostei Avon, Lavazza, Florăria Olandeză, Cumpăna, Syscom 18, INES IPTV şi RPG Security. Banca Românească-partener.

Evenimentul se bucură de susţinerea: Observatorul Cultural, Revista 22, România Literară, The Diplomat, Psychologies, Elle, Femeia de azi, Cariere, Zile si Nopti, 7 Seri, Ziarul Naţional, Ring şi a website-urilor: Bucureştii Vechi si Noi, 121.ro, Stil Feminin, Amelie, Avantaje, Clopotel.ro, Referat.ro, Copilul.ro.

Bookfest 2010 are loc în perioada 9-13 iunie şi se deschide zilnic la ora 10:00 şi se închide miercuri 9, joi 10 şi sâmbătă 12 iunie la ora 20:00. Vineri 11 iunie orarul se prelungeşte până la 22:00, iar duminică 13 iunie Salonul de carte îşi închide porţile la ora 18:00. Bookfest are loc în pavilioanele 13, 14, 15, 16 şi 17 ale Romexpo. Accesul vizitatorilor este liber.

Număr de vizualizări :925


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro