Explicarea ştiinţifică a emoţiilor şi sentimentelor noastre

iun. 1st, 2010 | By | Category: Agenda de carte

De curând, la Editura Humanitas, în colecţia „Paşi peste graniţă” a apărut volumul În căutarea lui Spinoza. Cum explică ştiinţa sentimentele” de Antonio Damasio.

După ce odată cu prima lui carte, “Eroarea lui Descartes”, a pătruns în mecanismul intim al raţiunii, Antonio Damasio dezvăluie aici substratul neurologic al emoţiilor şi sentimentelor care ne însufleţesc. Pornind de la observarea cazurilor clinice cu care s-a confruntat şi de la investigaţii prin cele mai noi tehnici de imagistică cerebrală, Damasio construieşte o spectaculoasă teorie unitară a afectelor – în ultimă instanţă, o teorie a sufletului omenesc. Iar în acest punct ideile sale se întâlnesc cu ideile lui Spinoza. Cartea devine astfel un dialog pasionant între neurologia de vârf a zilelor noastre şi gândirea unui filozof singular care şi-a trăit viaţa în perfect acord cu credinţele lui.

Profesor la universităţile din California de Sud şi din Iowa, precum şi la Institutul Salk, Antonio Damasio este unul dintre marii neurologi ai lumii şi, în acelaşi timp, autorul unor celebre cărţi adresate publicului larg.

Număr de vizualizări :1012


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro