Lansarea “Poemelor secretarei” în cadrul Clubului Cititoarelor ELLE

mai 4th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Mâine, 6 mai 2010, ora 18:00, în Class Living – Natuzzi Show Room (Bulevardul Unirii nr. 45, Bucureşti) are loc lansarea cărţii “Poemele secretarei” de Ştefania Mihalache.

Alături de Ştefania Mihalache, vor discuta despre această carte Camelia Şucu, Mihaela Nicola, Mihaela Spineanu-Frank şi Oana Boca.

“Poemele secretarei” este un roman-avertisment adresat unei întregi generaţii – tinere, ambiţioase şi naive, uşor manipulabile de către cei care au făcut şi fac jocurile.

Romanul Ştefaniei Mihalache are în vedere nu numai radiografierea valorilor corporatiste în versiunea lor standard, preluată de la marile corporaţii vestice, ci, mai ales, combinaţia adesea gregară, când nu de-a dreptul periculoasă, dintre acestea şi spiritul „descurcăreţ“, esenţialmente corupt, dâmboviţean. Cartea spune povestea unor experienţe care în România nu şi-au găsit drumul ficţional prezent deja în literatura contemporană central-est-europeană – acea literatură a tinerilor care au detectat repede falsurile din spatele sistemului corporatist primit la pachet şi potenţialităţile acestuia de a face victime.

Despre cartea “Poemele secretarei”, Luminiţa Marcu se exprima elogios: „Ştefania Mihalache a scris cartea la care visează orice literat care încearcă să-şi păstreze sinele literar în lumea publicităţii, literat care se ascunde câteodată în costumul regulamentar al unei asistente drăguţe. O face cu aceeaşi fineţe din cartea ei anterioară, “Est-falia”, şi cu ceva mai multă maturitate artistică. Ştie să prepare o poveste credibilă dintr-o reţetă în care sunt bine dozate şi umorul corporatist, şi tipurile umane clasice ale „domeniului”, şi introspecţia personajului care ţine cu dinţii de propriul lui domeniu interior. ”

Ştefania Mihalache (n. 15 august 1978, Braşov) este absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea Transilvania, Braşov. Master în studii de gen şi cultură, Universitatea Central-Europeană, Budapesta, cu teza “Narratives of Masculinity. Negotiating the Border in Bram Stoker’s Dracula”. Debutează în volumul colectiv “Junii 03”, Antologia tinerilor prozatori braşoveni, editat de revista Interval, 2003. În anul 2004, debutează editorial cu volumul “Est-falia”, Editura Paralela 45. Romanul este nominalizat la Marile Premii Prometheus, ediţia a IV-a, categoria Opera Prima. A publicat proză şi recenzii în revistele: Pana mea, Vatra, Observator Cultural, Time Out. În prezent este colaborator la Dilemateca şi Noua literatură. A lucrat ca scenaristă la MediaPro Pictures, Bucureşti. Din octombrie 2009 este doctorandă a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, cu o teză pe tema copilăriei în proza de după 1989, coordonată de prof.dr. Eugen Negrici.

Evenimentul este organizat de Editura Cartea Românească şi revista ELLE.

Număr de vizualizări :861


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro