“Rencontres de Cluj – Cultură şi dezvoltare locală. Locul şi rolul culturii în dezvoltarea locală”

mai 12th, 2010 | By | Category: Eveniment

Astăzi, 13 mai 2010, ora 09:00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca (Calea Moţilor nr. 7) are loc deschiderea Colocviului Internaţional cu tema “Cultură şi dezvoltare locală-Locul şi rolul culturii în dezvoltarea locală”. Evenimentul este organizat de Centrul cultural francez, în parteneriat cu Primăria Cluj-Napoca, Fabrica de Pensule şi Fundaţia Transilvania Trust.

La deschiderea lucrărilor vor participa: Primarul municipiului Cluj-Napoca, Dl. Sorin Apostu, Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Dl. Kelemen Hunor, Ambasadorul Franţei în România, Dl. Henri Paul, Consulul general al Ungariei la Cluj, Dl. SZILAGY Matyas, Şeful delegaţiei Regiunii Wallonie-Bruxelles în România, Dna Fabienne REUTER, Preşedintele Consiliului judeţean Cluj, Dl. Alin TIŞE, Sub-prefectul judeţului Cluj, Dl. Vasile COZMA.

Acest colocviu privilegiază schimburile de (bune) practici şi experienţe, prin intermediul studiilor de caz, şi a exemplelor concrete din Franţa, Belgia, Ungaria şi România. Îşi propune să crească gradul de conştientizare în rândul aleşilor locali şi a altor decidenţi privind necesitatea de a dezvolta politici culturale în beneficiul comunităţilor pe care le reprezintă. Poate crea oportunitatea de a iniţia proiecte. Totodată, poate constitui actul fondator al unei platforme pentru un dialog care să reunească partenerii culturali, economici şi politici din această regiune a României. Printre temele seminarilor care vor fi abordate: Cultura, vector al imaginii şi identităţii unui teritoriu – Punerea în valoare a patrimoniului şi a resurselor locale; Cultura în serviciul dezvoltării economice locale; Cultura, factor de deschidere, de coeziune, si de inovare – Rezidenţe ale artiştilor, dezvoltare socială, spaţii abandonate cu noi destinaţii; Cultura, vector al imaginii şi identităţii unui teritoriu – Afirmarea identităţii: sărbători şi festivaluri.

Colocviului Internaţional cu tema “Cultură şi dezvoltare locală-Locul şi rolul culturii în dezvoltarea locală” se defăşoară până pe 15 mai 2010. Programul complet: http://www.fabricadepensule.ro/

Număr de vizualizări :924


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro