Andrei Novac ţesând în jurul lui Rolf Bossert şi Gheorghe Săsărman

apr. 28th, 2010 | By | Category: Postcard

Andrei Novac, un tânăr scriitor născut în 1983 la Târgu-Jiu, absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie şi doctorand în filologie în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, avându-l îndrumător pe criticul literar Cornel Ungureanu, ne-a trimis la redacţia AgenţiadeCarte.ro două semnale critice, unul despre antologia de poeme a lui Rolf Bossert, “Stau pe treptele vântului”, Editura ICR, iar un altul, despre Gheorghe Săsărman şi volumul acestuia de publicistică “Între oglinzi paralele”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă.


Rolf Bossert, stând pe treptele vântului
Cartea „Stau pe treptele vântului” (poeme alese 1972- 1985) a lui Rolf Rossert apărută la Editura Institutului Cultural Român, în anul 2008, cu o selecţie a textelor în limba română realizată de Nora Iuga, reprezintă o culegere de texte ale unui autor care s- a remarcat în România comunistă, (s- a născut în 1952 în Reşiţa, şi este un poet de limba germană) tocmai prin vocaţia sa culturală prin care alături de membrii Grupului de acţiune Banat, a încercat să spargă gândirea comunistă cuprinsă între tiparele absurdului. Denumirea oficială sub care a funcţionat acest grup a fost Cenaclul Universitar al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara. Momentul în care acest grup ia naştere este anul 1972, an în care majoritatea membrilor lui erau în ultimul an de liceu. În curând, textele lor aveau să se transforme într- un denunţ public al unui regim care denatura, de fapt, realităţile României, scoţând în evidenţă totodată lipsa de reacţie a oamenilor faţă de un regim care arăta o indiferenţă totală faţă de om.
Datorită acestor lucruri, grupul avea să intre în vizorul securităţii şi inevitabilul se produce în anul 1975, când unul din membrii grupului, William Totok, este arestat, la sfârşitul lunii iunie a anului 1976; când a fost eliberat, grupul nu mai exista. Majoritatea dintre membrii săi activau acum pe lângă cenaclul Asociaţiei Scriitorilor din Timişoara, acolo unde activa şi scriitoarea Herta Muller. Rolf Bossert, după câteva percheziţii ale securităţii, în anul 1984 îşi depune cererea de a emigra, moment în care nu mai primeşte niciun loc de muncă şi nu i se mai dă dreptul să publice.
În anul 1985, emigrează în Germania, împreună cu soţia şi cei doi fii, însă la numai şase săptămâni de la emigrare se sinucide la vârsta de doar 33 de ani.
Poezia lui Rolf Bossert este una a unei eliberări pozitive, este o poezie a unei disperări asumate: “ Plumbul e leneş, /glonţu- i încă pe drum. / Mai avem timp”. (Speranţă)
Cel mai important lucru care reiese din textele sale este tocmai o revoltă pe care poetul o înalţă la rang de artă poetică, într- o perioadă în care cenzura şi disperarea sistemului comunist atingeau cote din ce în ce mai înalte: “Nouă noapte ni-e de tot/ Şi fără scăpare”. ( Cântec pentru Frank) , poezie scrisă în anul 1982, sau : “ caut câine/ cu două boturi/ care să nu fie obligat să tacă/ atunci când muşcă.” ( anunţ la mica publicitate). Prin astfel de lucruri un scriitor îşi demonstrează vocaţia culturală, o vocaţie fără de care, scriitorul nu poate niciodată să fie plasat în timp şi spaţiu. Dacă în primul poem mesajul de revoltă este adresat unuia dintre fii sub forma unui cântec de leagăn, făcând şi mai apăsat referire la o nelinişte continuă, tocmai în cântecul de leagăn care ar fi normal să inducă liniştea şi lumina, nicidecum întunericul şi disperarea, în celălalt poem, mesajul este aruncat direct spre toată lumea, printr- un anunţ la mica publicitate. Poetul este, în acelaşi timp, fermecător de sincer izbucnind în declaraţii de iubire: “ Nisip, sânii tăi/ abrubţi ca o zi de iulie./ Mâna mea rebegită de ger.” ( Marea Neagră). Rafinamentul şi precizia sentimentală a unor asfel de poezii te duc inevitabil, cu gândul la Virgil Mazilescu.
Criticul Gerhardt Csejka, cel care prefaţează culegerea de versuri a lui Rolf Bossert, consideră că în poeziile sale putem regăsi, cu siguranţă, suma tuturor experienţelor sale, chiar dacă autorul nu ne- a lăsat un jurnal liric: “ în sensul valorificării nemijlocite a acestor întâmplări pe care i le aducea ziua”
Rolf Bossert este un poet în al cărui rafinament te pierzi ca într-o goană a tuturor lucrurilor frumoase pe care nici măcar nu eşti capabil să le percepi întotdeauna, este, când închis, când simplu, când liber, când căzut într- o deznădejde care te doare şi te eliberează de fiecare dată citindu- i poeziile.
***

Publicistica între oglinzi paralele (Gheorghe Săsărman, Între oglinzi paralele, Publicistică 1998- 2009)

Gheorghe Săsărman s-a născut la 9 aprilie 1941, în Bucureşti, studiile primare şi liceale le urmează la Cluj, între anii 1948 şi 1959. În anul 1965 este absolvent al institutului de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti, iar în anul 1978 devine doctor în teoria arhitecturii; până în anul 1982 are o activitate curentă de gazetar, la ziarele ,,Scânteia” şi revista ,,Contemporanul”, este constrâns să renunţe la ea de către regimul comunist, datorită fratelui său care rămăsese în Germania, iar din anul 1983 se stabileşte în Germania la Munchen.
După anul 1989 şi, implicit, după căderea sistemului comunist, publică la prestigioase reviste din ţară şi din străinătate texte pe care le reuneşte în anul 2009 în volumul ,,Între Oglinzi paralele”, publicistică( 1998- 2009), Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca 2009. Cartea care reuneşte activitatea publicistică a lui Gheorghe Săsărman are 463 de pagini şi este împărţită în şapte capitole: 1. Dilemele scriitorului pribeag, 2. Artă şi spiritualitate, 3. Buclucaşul dor de ducă, 4. Imaginea României, 5. Un paradis pe datorie, 6. Ipostaze ale democraţiei, 7. Fascinaţia enigmelor.
În primul capitol, ,,Dilemele scriitorului pribeag” chiar la început, este un articol care dă şi titlul cărţii, apărut în anul 1998 în revista clujeană Tribuna; aici autorul este mai mult decât reflexiv, rătăcind, practic, nu între oglinzi, ci între limba în care s- a născut şi limba ţării de adopţie, şi totodată, el rătăceşte între reflecţiile oglinzilor, dar oglinzile deformează iar: ,, Neputinţa de a-ţi articula revolta în faţa acestei măsluiri te umple de obidă şi te condamnă la o resemnare dureroasă, vecină cu complicitatea.” Profunzimea lucrurilor simple devine aproape de fiecare dată devastator de clară şi adevărată.
Gheorghe Săsărman rămâne la fel de profund şi în interviul pe care îl acordă lui Cornel Robu în anul 1999 pentru revista Tribuna şi unde surprinde aproape plastic întreaga sa evoluţie de la traseul fizic pe care la parcurs, până la cel intelectual şi sentimental. Din acest interviu reiese printre altele felul în care Gheorghe Săsărman a reuşit să se reinventeze în momentul în care a trebuit să părăsească România în 1983: ,, Am învăţat limba germană şi o nouă meserie, cea de informatician- lucru nu tocmai uşor, la 43 de ani- meserie cu care îmi câştig de atunci pâinea. Nu cred că pot afirma că am înflorit a doua oară, dar nici nu m-am ofilit de tot. Le-am oferit copiilor mei, născuţi în Bucureşti, perspectiva unei existenţe normale, într-o ţară pe care ei o consideră nu fără îndreptăţire (soţia mea este de naţionalitate germană), a fi patria lor.”
Radiografia literaturii contemporane pe care Gheorghe Săsărman o face în comunicarea de la a treia Întâlnire a scriitorilor români din întreaga lume de la Neptun în iunie 1999, şi pe care o publică mai apoi în revistele: ,,Tribuna”, ,,Contrafort” şi ,,Observator”, iar, mai apoi, în cartea despre care vorbim, este mai mult decât reală, este şi o viziune a ce avea să se întâmple în anii care au trecut din 1999 şi până astăzi.
În primul capitol al cărţii mai apar câteva interviuri, unul acordat lui Radu Bărbulescu pentru revista ,,Tomis”, în anul 2001, un interviu în care interlocutorul încearcă să traseze liniile evoluţiei literare ale lui Gheorhge Săsărman, atât înainte de plecarea din ţară, cât şi după căderea regimului comunist. Tot în acest capitol se află un eseu apărut în revista ,,Steaua“ care dă şi titlul său, Dilemele scriitorului pribeag. Este, cu siguranţă, un text cu o încărcătura aproape de spovedanie, în care autorul ba se justifică, ba se condamnă. Textul capătă o încărcătură şi mai puternică atunci când vine vorba de limba în care trebuie să scrie: ,, Aşadar, scrii în limba maternă. Carevasăzică, româneşte. Dar cum mai arată româneasca ta? Mai ţine ea pasul cu limba vie, care se vorbeşte la Bucureşti sau la Iaşi, la Cluj sau la Craiova ?” Încărcătura devine şi mai puternică atunci când apare şi întrebarea: ,,tu pentru cine scrii?” ,, În definitiv, tu pentru cine scrii tu? “ Lucrul cel mai dureros este contactul cu ce se întâmplă în ţara ta cu privire la scris, motivaţia de a scrie a lui Gheorghe Săsărman fiind aceea a nevoii absolute pentru acest lucru care nu ţine cont de nicio raţiune.
Capitolul doi al cărţii se întinde pe 90 de pagini, cuprinde mai multe cronici de artă ale expoziţiilor din galeriile din Munchen care, cu siguranţă, servesc pentru o perspectivă foarte clară, prin ochii lui Gheorghe Săsărman cu privire la tot ce se întâmpla în galeriile din Munchen. Există, în acest capitol, câteva cronici de arhitectură cum ar fi ,,O nouă pinacotecă la Munchen”, în care se vorbeşte despre inaugurarea Pinacotecii Artei Moderne, un muzeu de talia Muzeului Artei Moderne de la Paris, dedicat artei secolelor 20 şi 21. Este de remarcat cum autorul vede arta contemporană şi evoluţia acesteia şi din prisma celor care o fac, prin felul cum descrie o expoziţie a lui Florin Susmayr ,,În poezia tristă a cotidianului”.
De remarcat este şi Capodopere ale picturii franceze în colecţiile germane, de unde poate fi făcută foarte uşor o radiografie a picturilor franceze de secole XVII şi XVIII care se află în Germania. Acest capitol se încheie cu Artă şi spirutualitate, un articol despre o expoziţie, intitulată Urme ale spiritualităţii, inaugurată la Casa Artei din Munchen.
În capitolul trei, Buclucaşul dor de ducă, autorul inserează mai mult file dintr-un jurnal de călătorii în diverse locuri din lume: Italia, Grecia, Turcia, Slovacia, Germania, pe care le-a publicat începând cu anul 2000, până în anul 2007 în revista Dorul. Fiecare dintre aceste relatări, pe lângă încărcătura lor istorică, este o combinaţie între jurnal de călătorie şi un roman scris la persoana întâi, povestirile au capacitatea de a captiva cititorul, de a-l atrage, subliniind foarte clar calităţile autorului de prozator redutabil.
Capitolul patru al acestei cărţi este intitulat sugestiv ,,Imaginea României”, aici se poate descoperi un altfel de Gheorghe Săsărman, un jurnalist plin de substanţă căutând mai cu seamă în toate articolele mai mult soluţii şi puncte puternice ale României, decât lamentări continue cu privire la situaţia României fără ieşire, aşa cum subliniază în primul articol, Dezbinarea, boala infantizării românismului, în momentul în care vorbeşte despre temele presei româneşti. În Trei ciobănei, Gheorghe Săsărman aduce aminte de o remarcă a Doinei Uricaru, la Întâlnirea scriitorilor de pretutindeni, care caracteriza starea de graţie a naţiei ca ,,oscilând între complex şi superbie”. Este excepţională şi interpretarea pe care o face baladei Mioriţa din prisma interpretării ei de către români. Este de luat în seamă şi articolul Guvern minoritar, o nouă coaliţie, sau alegeri anticipate?, în care autorul vorbeşte despre criza politică din România dinaintea intrării în Uniunea Europenă, iar concluzia este una extraordinară cu privire la drumul pe care ţara ar trebui să îl urmeze: ,,vă amintiţi ce anume face eroul unui cunoscut basm, ajuns la o răscruce şi confruntat cu trei prevestiri dramatice- de o vei lua la stânga va pieri calul, de o vei lua la dreapta va pieri călăreţul, iar de vei merge înainte vor piei şi cal, şi călăreţ? Ei bine, el merge totuşi înainte, înfruntând destinul, şi dezminte astfel profeţia cea mai neagră..”

Capitolul cinci se intitulează, Un paradis pe datorie, conţine texte pe aceeaşi temă cu cele din capitolul anterior, doar că ele fac referire la situaţia Germaniei, chiar dacă implică sporadic şi România, şi chiar dacă o mare parte din articole sunt publicate în România Liberă. Articolele trezesc un interes aparte, mai ales că unele dintre ele fac referire la evenimente istorice de interes larg, ,,Un veac al izgonirii de la vetre.”
Capitolul şase al cărţii se numeşte Ipostaze ale democraţiei; din articolele prezente în acest capitol mi s-au părut remarcabile: Cui i-e frică de Uniunea Europeană, Revoluţia ratată, Naţionalismul sau cine seamănă vânt sau Dilemele Democraţiei; fiecare în parte este extrem de atractiv, tocmai pentru că îşi depăşeşte întotdeauna sfera în care este început. Astfel, acest capitol devine unul dintre cele mai captivante din cărte, autorul atrăgând cititorul în măsura în care este capabil în permanenţă să inoveze pe fiecare temă abordată.
Ultimul capitol al cărţii ,,Fascinaţia enigmelor”, are ca punct central religia, majoritatea dintre articole având ca subiect religia, subliniind totodată importanţa ei în evoluţia omenirii:,, Religiozitatea pare să ţină de adâncurile insondabile ale psihicului uman, iar tumultul reîntrupării ei în forme tradiţionale, după eşecul lamentabil al experimentului comunist, vorbeşte de la sine.” (citat din articolul Cea mai bună dintre religii).
Este de remarcat şi Porunca a cincea, în care se vorbeşte despre război şi despre semnificaţia celei de a cincea porunci- să nu ucizi-, explicaţiile găsite în corelarea poruncii cu războiul şi cei care ucid pentru că vor sau poate pentru că sunt nevoiţi, sunt cel puţin de luat în seamă.
Publicistica lui Gheorghe Săsărman din cartea ,, Între oglizi paralele” este pentru cititor provocarea de a înţelege, atât lucrurile cu care îi este imposibil să se mai întâlnească (perioada dictaturii comuniste), cât şi lucruri ale prezentului. Cartea are capacitatea de a te face să o citeşti tocmai pentru că trece peste foarte multe teme şi, mai ales, pentru că Gheorhe Săsărman are vocaţia necesară scrisului.

Andrei Novac

Număr de vizualizări :1161


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro