Agenda de carte, 7 aprilie 2010

apr. 6th, 2010 | By | Category: Agenda de carte
  • Bucureştiora 18:30, la Cărtureşti-Muzeul Ţăranului  Român, are loc o nouă seară de lectură „121.ro”. În dezbatere: romanul “Ardoare” de Lily Prior, Editura Leda-Grupul Editorial Corint, 2010.
  • Timişoara, ora 12:00, la Casa Artelor- Galeria Pygmalion (str. Episcop Augustin Pacha, nr. 8 ) se lansează volumul “Breslele, manufacturile şi dezvoltarea industrială a Banatului între anii 1717-1918”, de Lajos Kakucs, Editura Mirton. Eveniment organizat de Muzeul Banatului Timişoara împreună cu Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Timiş şi Asociaţia Culturală “GRAPHITE” Timişoara.
  • Bucureşti, ora 17.30, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, sala “Profesor Constantin Stoicescu”, are loc lansarea cărţii “Proceduri constituţionale. Drept procesual constituţional”, autor prof. univ. dr. Gheorghe Iancu, Editura Monitorul Oficial.
  • Chişinău, ora 17:30, la Teatrul „Satiricus Ion Luca Caragiale” , se lansează volumul „CHIŞINĂU, 7 APRILIE. Teatru-Document”, apărut cu sprijinul UNITER la Fundația Culturală „Camil Petrescu”, cu ocazia împlinirii unui an de la revolta tinerilor basarabeni împotriva regimului comunist al lui Voronin.
  • Bucureşti, ora 18:30, Club Control, “Cafeneaua critică”, ediţia a XXI-a, dezbate pe teme acute ale contemporaneităţii: “Teme feministe: naşterea şi regândirea idilei”. Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Număr de vizualizări :756


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro