Adrian Voicu, din Europa în Africa şi înapoi. Cu 800 de ani.

apr. 28th, 2010 | By | Category: Carte in lucru

Mădălina Ionescu ne-a semnalat la redacţia AgenţiadeCarte.ro un manuscris aflat încă în lucru, al scriitorul Adrian Voicu, autor a două cărţi de memorialistică. Acum, el pregăteşte “Nepovestitele trăiri ale templierilor români”, nou proiect editorial ale cărui începuturi sunt pe undeva în copilăria autorului…

„Băiatul meu, înscrisurile sunt în slavona veche şi reprezintă însemnările lui Grigorie Ţomanap Cronicarul despre faptele a trei cavaleri care au trăit pe meleagurile noastre”. A oftat uşor şi s-a întors către alt sul de piele. După ce le-a studiat cu atenţie, le-a pus în ordinea pe care i-au spus-o înscrisurile şi, târziu, în noapte, mi-a şoptit: „Băiatul meu, ce ai descoperit tu în podul casei este „Cronica Sabiei Domnului sau Faptele ascunse a celor trei cavaleri din Carpathia”. A doua zi, m-a trimis la farmacie, la doamna Beladona, să cumpăr două perechi de mănuşi chirurgicale. „Nu trebuie să pângărim culorile şi înscrisul cu atingerea noastră, băiatul meu”, mi-a explicat el, în timp ce umbla cu foile de piele …

 

Că-i cheamă Berilă, Pişta sau Gell de Douche, eroii romanului cu templieri promit să lămurească o parte dintre secretele neuitatului Ordin medieval şi să pună puţină sare mioritică în dialogurile de acum mai bine de şapte-opt sute de ani.

Adrian Voicu se simte în largul lui când călătoreşte în spaţiu şi timp, pentru că Europa secolelor XII-XIV i-a devenit escală după ce „a cucerit” mai mult de jumătate din Africa şi Europa de astăzi, după cum a descoperit cititorul în volumul „Între două decolări”.

La prima vedere, cartea „Între două decolări” pare o colecţie de mercuriale ale amorului. Deşi plătite, adesea ieftine, femeile devin zeiţe şi miros ca ţara în care are loc acţiunea.  Când nu este supus jocurilor femeii, autorul iubeşte să ajungă în locuri istorice: de neuitat este emoţia mută de la Damasc, din umbra lui Saladin, sau din Egipt, de lângă piramide şi Sfinx.

Cunoaştem o Africă a mirosurilor, a mizeriei şi a oamenilor fericiţi cu puţinul. Sărăcia nu e plânsă ca într-un proces verbal de ONG, ci e relatată ca parte a peisajului din ţările unde ajunge autorul.  Scrisul lui Adrian Voicu nu are indignări mondialiste, ecologiste sau fals altruiste, ci este consemnarea obiectivă a stării unor oraşe pe care le acoperă pauperitatea, dar care pulsează de viaţă şi pe care le va înghiţi deşertul.

Condeiul lui Adrian Voicu este o cartelă de acces în lumea prieteniei dintre bărbaţi, a farselor dintre colegi, care sudează, verifică şi etichetează relaţii, mai durabile sau mai superficiale.

M-am trezit cu el pe la nouă şi jumătate: „Dai şi tu o cafea? N-am somn“. La TV era un film cu un cimpanzeu care dădea cu kung-fu în duşmani. Ai dracu’ americani! „Băăă“, face Sacâz, „aveam un vecin de stradă, era marinar. Stătea vis-à-vis de mine. Şi-şi aduce o maimuţă care stătea într-un zarzăr ce-l avea ăsta la poartă. Stătea toată ziua în pom şi mai ciugulea o fructă, se mai lua după vrăbii, da’ când se plictisea venea a dreacu’ şi le lua pălăriile la ăştia care treceau pe trotuar. După care se cocoţa în vârful pomului, hî-hî! Stăteau oamenii şi îi dădeau banane, bă, ca să le dea înapoi pălăriile. Unu’ i-a dat odată un măr stricat şi de-atunci maimuţa se uita cu interes la ce primea şi nu le dădea pălăriile decât dacă era fructu’ bun. A dreacu’ maimuţă, bă!“

 

Pe la zece şi ceva l-am condus şi m-am oprit afară din cameră, sprijinind uşa să nu se închidă. „Hî-hî!“, râdea Sacâz. „Ţi-e cam frică să nu rămâi p-afară, ai?“ Şi, hop!, m-a apucat de mână şi m-a tras către el. Am mai apucat să pun mâna pe clanţă, dar după ce uşa făcuse ţac! Sacâz nu mai putea de râs. „Noapte bună, hî-hî!, ne vedem dimineaţă la masă!“ Şi dus a fost!

 

Prea mult n-am mai stat pe gânduri. Am coborât la recepţie, le-am spus că mi-a rămas cheia înăuntru, am suportat privirile şi zâmbetele mascate ale tipilor de pe-acolo şi m-am întors. Ce a fost diferit de alte dăţi? Remarca unuia care s-a urcat cu mine-n lift: „Very hot, ha?“. Slavă Domnului că dimineaţa am schimbat hotelul, că mă arestau ăştia pentru exhibiţionism!

Comunitatea echipajului unui avion este o lume care, fără această carte, nu ar fi fost cunoscută publicului, pentru că timpul liber dintre două decolări nu îl ştie oricine, în afară de familiile celor din echipaj.

Cititorul are şansa de a şti, chiar cu deformarea ficţiunii, cum beau, mănâncă şi călătoresc piloţii, tehnicienii, însoţitorii şi, în general, toţi cei care mişună la unison pentru aterizările de pe aeroporturile lumii. Aşa cum vor mişuna şi “Între două decolări II”.

Adrian Voicu (n. 14 martie 1970, Nehoiu, Buzău). Cărţi publicate: “Joi seara, în parcare”, “Între două decolări”. Cărţi în curs de apariţie: “Între două decolări II” şi “Nepovestitele trăiri ale templierilor români”. Site de autor: www.adrianvoicu.ro. Premiul special al juriului – Festivalul de Literatură “Lili”, ediţia I, 2009, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. Premiul pentru Cel mai savuros blog, 2010

Mădălina Ionescu

Număr de vizualizări :1835


One Comment to “Adrian Voicu, din Europa în Africa şi înapoi. Cu 800 de ani.”

  1. […] Mădălina IONESCU – Agenţia de Carte This entry was posted in Aprecieri Critice and tagged Critică. Bookmark the permalink. ← Redescoperind contemporanii […]

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro