“Port cu mine un poem poate saptămâni întregi, înainte de a-l scrie”/ Andra Rotaru în dialog cu Doina Ioanid

apr. 5th, 2010 | By | Category: Studioul de carte

Un interviu în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro cu Doina Ioanid, despre ce o atrage/ îndepărtează de Bucureşti, despre poezie, despre momentele în care scrie, despre tarele complexităţii şi meseriei” de scriitor. Andra Rotaru în dialog cu Doina Ioanid.

Crezi că basmele pe care ni le citeau bunicii sau părinţii determină în vreun fel credinţele/convingerile noastre de mai târziu?

Doina Ionanid : – Nu ştiu dacă e simplu de răspuns. Ceea ce ne povestesc bunicii, părinţii trece, fireşte, în noi, nu ca determinări clare, precise, ci într-un mod difuz, poate de aceea mult mai puternic. Dar cred că felul în care reacţionăm la presiunea nebănuită a acestor straturi inconştiente depinde de fiecare şi depinde de multe alte aspecte. Cât s-au sedimentat, cât de mult vin în întâmpinarea unor dorinţe adăugate cu vârsta, cât de mult se potrivesc cu structura sufletească şi temperamentală.

Crezi în promisiunile făcute înainte de a ne naşte? Care sunt lucrurile care eşti convinsă că nu dispar niciodată?

D.I. : – Promisiunile dinainte de naştere sunt doar promisiuni. Asta o înveţi destul de repede în viaţă. Important e să ştii care sunt promisiunile vieţii. şi chiar şi pe ele să le tratezi cu o uşoară detaşare. Lucrurile care nu dispar niciodată? Habar n-am. Cred că lucrurile, ca şi oamenii, se schimbă în permanenţă.

Cât de prielnic este pentru tine Bucureştiul? Are suficiente personaje, întâmplări, frustrări, locuri care să te inspire? Te-ai muta din el? Unde?

D.I. : – Încă nu am aflat. Cred că trebuie să-mi fac timp să mă împrietenesc cu Bucureştiul. Nu e tocmai un oraş pe sufletul meu. Cine ştie, poate e invers, poate că locurile îţi devin familiare în măsura în care le dai ceva din sufletul tău. Habar n-am unde m-aş muta. Sunt multe oraşe frumoase în lume, dar nu ştiu.

Dacă nu scriai, ce te-ar fi atras ca cititor, la poezia tinerilor din ziua de azi? Dar scriind, ce te atrage la poezia celorlalţi?

D.I. : – Dacă n-aş fi scris, chiar mi-e imposibil să răspund. E altă viaţă. Poate nici n-aş fi citit poezie. În momentul ăsta, pot să spun că-mi place poezia care are miză, care nu e nici livrescă, nici pură calchiere a realului, poezia care aduce cu ea experienţe transfigurate, capabile să ajungă, printr-un lirism bine temperat, la ceilalţi.

Înainte să te aşezi la masa de scris, ştii către ce se va îndrepta poemul, îl ai limpede în minte, sau te limpezeşti după ce-l scrii? Revii asupra textelor?

D.I. : – Când scriu, poemul e deja acolo. El s-a copt pe parcurs, s-a închegat în imagini care au tras după ele cuvintele. Port cu mine un poem poate saptămâni întregi, înainte de a-l scrie. Locuieşte în mine o vreme, până cînd se hotărăşte, cumva firesc, să se lase scris. Fireşte, pe măsură ce-l scriu, se modifică întrucâtva, niciodată fundamental. Revin asupra textelor, doar pentru bibilit, pentru mici rafistolaje.

Cum arată zilele în care nu scrii?

D.I. : – Zile normale, cu citit, mers la redacţie, gătit. Zilele unei femei obişnuite. Şi totuşi, în răstimpul ăsta, ceva înăuntru se coace, nevăzut : un poem. Îl port cu mine pe străzi, în tramvaie, uneori cu un zâmbet, cu o bucurie secretă.

Vrei uneori să semeni cu ceilalţi, cu “femeia grasă, învelită în propria ei mulţumire şi-n fumul ţigării?” E vreo deosebire între fericirea scriitorului şi fericirea celui care nu a scris un rând în viaţa lui? Ce ne deosebeşte de ceilalţi, există aşa ceva?

D.I. : – Da, uneori mi-aş dori să fiu mai puţin complicată. Poate complicată e mult spus, să nu complic lucrurile. Simplitatea e mult mai uşor de purtat şi mult mai frumoasă. Sînt fericiri diferite, în mod clar. Bucuria pe care o simţi în momentul în care ai scris un poem, când vezi cum se încheagă tot ce era înăuntrul tău şi capătă trup, când îl ţii în palmă ca pe o brioşă caldă, e o fericire aparte. Dar fericirea celui care nu a scris niciodată poate fi la fel de intensă, altfel. Oamenii sunt diferiţi în general. Poate că scriitorii, ca şi ceilalţi artişti, văd altfel lucrurile, au o altă perspectivă asupra lumii. Dar asta nu face din ei o specie aparte.

Ai simţit vreodată că nu ştii ce vrei cu adevărat? Ce te motivează, cum şi când ai descoperit că scrii? Cum a fost începutul?

D.I. : – Sigur că da. De multe ori. E firesc, e ceva omenesc. De scris, scriu pentru că încerc să mă limpezesc pe mine, să găsesc o ordine, ceva, o mică viziune asupra lucrurilor, care să mă ţină pe linia de plutire. Pentru că am deseori impresia că-mi scapă multe. Am început să scriu destul de devreme, în copilărie, dar cu adevărat, mult mai tîrziu. Începutul ? Oare când poţi stabili acest început ? Nu ştiu, a fost cu multe tatonări, căutări, sfâşieri, nesiguranţe, ca orice început.

Ai descoperit vreodată scriitori tineri, adolescenţi, pe care i-ai încurajat să scrie? Cui i-ai citit primele tale poezii?

D.I. : – Nu, n-am descoperit pe nimeni. Mi s-a întâmplat să dau câteva sfaturi răzleţe. Primele mele poezii i le-am citit  surorii mele, Mary.

Pe când un nou volum?

D.I. : – Curând, cel puţin aşa sper.

Care e cea mai simplă bucurie pentru tine?

D.I. : – Să mă trezesc dimineaţa şi văd cum se luminează de ziuă.

Doina Ioanid s-a născut la 24 decembrie 1968, în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti în 1995 şi cursurile de Master (Studii Culturale Franceze) la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, în 1998. A publicat poeme în „Cuvântul”, „Litere Nouă”, „Vatra”, „Erata”, „Luceafărul”, „Contrafort”, „Interval”, „România literară”, „Echinox” şi în volumul colectiv “Ferestre ’98”, Ed. Aristarc, Oneşti, 1998, (împreună cu Ioana Vlaşin, Iulian Băicuş, Cecilia Ştefănescu, Marius Ianuş, Angelo Mitchievici şi Victor Nichifor). A participat la volumul experimental “40238 Tescani”, Image, Bucureşti, 2000 (alături de Ioana Nicolaie, Marius Ianuş, Ioan Godeanu, Domnica Drumea, Angelo Mitchievici, Mircea Cărtărescu, Cecilia Ştefănescu şi Florin Iaru). A debutat individual cu un volum de poeme în proză: “Duduca de marţipan”, Univers, 2000. A mai publicat “E vremea să porţi cercei”, Aula, 2001, “Cartea burţilor şi a singurătăţii”, Pontica, 2003, “Poeme de trecere”, Vinea, 2005.

Număr de vizualizări :1259


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro